Trei fete au abordat-o pe Maria Cristina pe stradă și s-au ținut după ea, iar apoi au început să o agreseze fizic. Una dintre lovituri a fost în cap, fiind cauza probabilă a edemului. Ulterior, adolescenta a căzut în genunchi și a devenit inconștientă, potrivit relatărilor făcute de mama victimei pentru pentru telecinco.es. Agresiunea a avut loc în Meco, o localitate din apropierea Madridului.
O româncă de 16 ani, bătută la Madrid
Presa din Spania susține că există șase suspecți minori implicați în caz, tineri cu vârste între 12 și 14 ani! Unul dintre posibilele motive ale agresiunii ar fi faptul că Maria Cristina C. a fost folosită pentru a i se da o lecție surorii ei mai mici cu un an care are peste 5.000 de urmăritori de Instagram. Prin urmare, adolescenta ar fi fost victima unui grup de adolescenți invidioși, scrie ziarulromanesc.es.
O româncă de 16 ani a ajuns la terapie intensivă
Comunitatea din Madrid a fost cu adevărat șocată de incidentul îngrozitor prin care a trecut o româncă de 16 ani.
Cazul adolescentei a fost mediatizat și în presa națională din Spania, cotidianul „El Pais” notând: „o fată de 16 ani a fost atacată la începutul acestei luni de un grup de minori din orașul Meco. Tânăra a petrecut câteva ore sub observație în saloanele de Terapie Intensivă ale spitalului La Princesa din cauza unei lovituri severe primite în cap și a trebuit să fie supusă unei operații pentru un cheag, conform unor surse ale Poliției”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook