Precum un personaj care ar vrea să-și croiască drum în lumea spionilor, vedeta de televiziune s-a lăsat pe mâinile unui medic estetician care i-a remodelat chipul. De fapt, „garanția” intervenției totale asupra feței lui Christian Sabbagh (47 de ani) este echivalentul, spune specialistul, unei întoarceri în timp cu vreo 20 de ani prin care ridurile și cearcănele au dispărut, iar mușchii feței au fost complet reconstruiți.

Christian Sabbagh a vorbit pentru prima oară despre motivele care l-au făcut să recurgă operația estetică, intervenție chirurgicală extrem de complexă la care a fost supus de medicul Florin Juravle, esteticianul vedetelor. Răstimp în care omul de televiziune a dispărut complet din viața publică: atât de la pupitrul știrilor Kanal D, cât și de pe rețelele de socializare unde era extrem de activ, permanent în legătură cu fanii lui, scrie Evenimentul Zilei.

„O să fiu cu vreo 20 de ani mai tânăr

”Pielea de pe față mi-a fost scoasă, mușchii faciali remodelați, tăiați, s-a umblat la orice rid, în jurul ochilor… Peste tot. A fost o operație complexă care a durat nouă ore sub anestezie totală. De aceea, refacerea a fost grea, cumplită. Nu am putut să mănânc decât cu paiul, ca bebelușii, nu am putut să vorbesc din cauza că musculatura facială era blocată. Fața mi se umflase. Dar, încet, încet, mi-am revenit”, a declarat, în exclusivitate  jurnalistul, pentru sursa citată. El a revenit de sâmbătă la pupitrul știrilor Kanal D.

„De ce am optat pentru un un nou look? Poate pentru că mă pregătesc, pas cu pas, pentru o carieră în lumea spionilor! Întâi umblu la chipul meu și mai apoi văd unde mă „infiltrez”. Cine știe ce-mi rezervă viitorul?”, a glumit Christian.

Omul de televiziune a explicat de ce a fost nevoit să recurgă la medicină pentru a „șterge” de pe chipul său urmele adânci lăsate în ultimele două decenii de munca de jurnalist-investigator.

Operația asta este un semn de respect pentru telespectatorii noștri. Nu mai puteam să apar în fața lor cu cearcăne mari, cu riduri adânci. Nu e un moft. Operația asta era o necesitate. Peste mine și, implicit, peste chipul meu au trecut 20 de ani de presă extrem de agitați. Nopți pierdute în acțiuni cu poliția, diferențe mari de fus orar resimțite în urma corespondențelor de război. În general, programul draconic pe care l-am avut în aceste două decenii.

Un program intens care nu numai că mi-a schimbat stilul de viață, dar a și lăsat urme adânci pe chipul meu. Viața de jurnalist de teren și mai apoi cea de prezentator m-a îmbătrânit într-un ritm accentuat. Trebuia să fac ceva. Operația asta este un semn de respect pentru telespectatorii noștri. Nu mai puteam să apar în fața lor cu cearcăne mari, cu riduri adânci,
cu un chip obosit peste care trecerea timpului a lăsat semne.

E ca ș cum aș fi prezentat știrile cu o cămașă murdară”, a declarat, în exclusivitate, Christian Sabbagh, prezentatorul știrilor de weekend al postului de televiziune Kanal D.

Intervenția chirurgicală la care a fost supus în urma unor analize foarte riguroase – care au inclus și testele pentru depistarea COVID-19 -, a fost considerată una extrem de complexă. Și asta pentru că omul de televiziune a vrut să facă totul într-o singură operație. Remodelarea mușchilor, redesenarea anumitor trăsături, conturul ochilor, cearcănele, ridurile. Timp de nouă ore, Sabbagh s-a aflat sub cuțitul specialistului, în anestezie totală. Apoi a urmat o lună de convalescență.

Sursa foto: Evz.ro, Instagram

Oana Roman, probleme în prag de sărbători. Ce dramă personală trăiește vedeta

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp