O zi specială pentru a vizita Muzeul Național Cotroceni

O zi specială pentru a vizita Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni invită publicul luni, 24 ianuarie 2022, cu prilejul aniversării a 163 de ani de la de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan-Cuza, să viziteze expoziția „România 163. Alexandru Ioan Cuza şi Cotrocenii”.

Alexandru Ioan Cuza și soția lui, doamna Elena Cuza, au avut drept reşedinţă de vară palatul domnesc de la Cotroceni. Cei doi reamenajat palatul începând din 1862, prin reparații, dotări, redecorarea interioarelor cu mobilier nou şi obiecte ambientale în stilurile la modă. Unele dintre  obiecte provin din manufacturi occidentale, în special de la Paris.

Pe lângă obiectele de patrimoniu ce fac parte din expoziția permanentă a Muzeului Național Cotroceni – documente (copia firmanului de recunoaştere din partea sultanului Abdul Aziz a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza), fotografii de epocă, însemne militare, medalii şi decoraţii, printre care şi proiectul decorației „Crucea de Fier” –, publicul va avea ocazia să vadă expuse și alte piese originale care ilustrează viaţa de la Curtea lui Alexandru Ioan Cuza.

Amintim aici o serie de documente, planuri şi schiţe originale legate de repararea şi dotarea reşedinţei de la Cotroceni. Alături de acestea se vor regăsi în expoziție documente care prezintă aspecte ale vieţii cotidiene, a etichetei şi ceremonialului de la Curtea domnitorului. Nu lipsesc nici obiecte personale ale familiei Cuza. De exemplu, un ştergar cu monograma doamnei Elena Cuza, o tabacheră care a aparţinut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, drapelul tricolor îndoliat ce a acoperit sicriul domnitorului.

Cum se poate vizita Muzeul Național Cotroceni

Parteneri ai Muzeului Naţional Cotroceni în acest proiect sunt: Arhivele Naţionale ale României şi Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”.

Potrovit organizatorilor, vizitarea Muzeului Național Cotroceni în data de 24 ianuarie 2022 se face doar pe bază de programare, în limita locurilor disponibile, cu obligativitatea respectării măsurilor de prevenire și combatere a infecției cu COVID-19 și numai pe baza prezentării certificatului verde și a cărții de identitate în original. Copiii cu vârsta până în 14 ani beneficiază de intrare gratuită.

Programări se fac până duminică 23 ianuarie 2022, ora 10.00 pe email la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro, sau la numerele de telefon 021-317.31.07, 0725.518.381.

Sursa foto: Instagram