Simona Ionescu / Redactor Șef

Are o dependență de care s-a tot chinuit să scape, dar abia acum crede că poate să o facă. Ce vrea să facă Oana Lis dependență zahăr Lis.

Oana Lis dependență zahăr Lis vrea să fie un exemplu pentru pacienții săi. Ce decizie radicală a luat vedeta

Partenera de viață a lui Viorel Lis e mai hotărâtă ca niciodată să renunțe la dependența de zahăr. Știe că îi este greu, dar e decisă să facă acest pas, în primul rând pentru a fi un exemplu pentru pacienții pe care îi tratează. Ea spune că s-a luptat mult timp cu acest lucru și vrea să facă tot ce-i stă în putință să rezolve această problemă.

„Este foarte, foarte greu, am trecut prin tot felul de stări, inclusiv de nervozitate, de nesomn”

„Zilele acestea încerc să nu mai mănânc zahăr. Motivația nu a fost de slăbit, ci pentru că e singura mea dependență și e una dintre cele mai mari dependențe ale oamenilor din toată lumea. Având în vedere că sunt psiholog și tratez oamenii de dependențe, am vrut să-mi demonstrez în primul rând mie că pot să fiu puternică și să renunț la o dependență.

oana lis 1

Este foarte, foarte greu, am trecut prin tot felul de stări, inclusiv de nervozitate, de nesomn. Aș fi făcut orice pentru o prăjitură, a fost greu”, a spus Oana Lis pentru Antena Stars.

Și-a schimbat înfățișarea

De asemenea, recent, Oana a simțit nevoia să facă o schimbare radicală și a mers la coafor. Vedeta a optat pentru breton și pentru un păr întins, în culorile toamnei și a fost extrem de mulțumită de ceea ce a ieșit. Ea a postat imediat o fotografie pe rețelele de socializare, la care a adăugat și câteva vorbe de duh: „Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba”.

Fanii au i-au transmis mesaje de încurajare și felicitare. „Vă îmbrățișez cu drag și respect din Brașov. The best!!! Chiar ești bine așa. Ești tare frumoasă! Frumoasă și sexy. Ce bine îți stă așa! Superbă”, sunt doar câteva dintre comentariile pozitive primite de Oana Lis pe Facebook.

Oana Lis dependență zahăr devine prioritate în viața sa. Partenera lui Viorel Lis recunoaște că Oana Lis dependență zahăr a fost o luptă dificilă, dar acum e hotărâtă să se vindece. Pentru a fi credibilă și inspiratoare cu pacienții, Oana Lis dependență zahăr trebuie eradicată complet din rutina zilnică. Această decizie radicală arată angajamentul vedetei față de propria sănătate și bunăstarea celor pe care îi ghidează. Oana Roman i-a pregătit o surpriză majoră tatălui său. Pentru fostul premier, 2026 e un an special.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre