Simona Ionescu / Redactor Șef

Oana Roman i-a pregătit o surpriză majoră tatălui său, fostul premier, pentru care 2026 este un an special. Petre Roman va împlini 80 de ani în vară, iar pe plan personal este împlinit. El și a doua sa soție, Silvia Chifiriuc, își duc viața liniștiți și au grijă de fiul lor adolescent, Petrus. Tânărul este deja la liceu, fiind ajutat anul trecut chiar de către tatăl său la matematică.

Petre Roman a fost primul prim-ministru al României eliberate de comunism. A fost omul pe care, așa cum spunea o celebră jurnalistă franceză, „nimeni nu l-a cunoscut înainte de Crăciunul din 1989”, pentru ca să ajungă, în anul următor, 1990, „bărbatul de care vorbea toată lumea”.

Oana Roman i-a pregătit o surpriză majoră tatălui său

Când tata ajunge la 80 și, din fericire, e și sănătos tun și activ, schimbarea prefixului și bifarea unei borne de viață așa de importante se merită sărbătorite pe tot parcursul anului, nu numai în ziua de naștere. Așa se pare că a gândit Oana Roman, care, în importantul an aniversar al tatălui ei, i-a pregătit încă de pe acum o mare surpriză.

După despărțirea Oanei de fostul tată al fiicei sale, Marius Elisei, ea și tatăl său s-au reconectat. Petre Roman a însoțit-o la lansarea gamei de cosmetice pe care a conceput-o vedeta, o duce pe nepoata sa, Isabela, la înot, a filmat un podcast cu ea, în care povestesc lucruri neștiute sau puțin știute despre evenimentele din decembrie 1989 și despre ce a urmat. Sunt doar câteva exemple care arată cât de frumoasă a devenit relația tată–fiică. Acum, Oana Roman a decis să îl surprindă într-un mod în care numai ea putea.

Oana Roman i-a pregătit o surpriză majoră tatălui său. Pentru fostul premier, 2026 e un an special
Petre Roman este tată și bunic implicat pentru fiica sa, Oana Roman, și fiica acesteia, Isabela (Foto: Instagram)

„Sunt extrem de fericită că am reușit să fac rost de acest interviu cu ajutorul unui drag prieten francez. Probabil cel mai important interviu al tatei din cariera lui politică. 15 ianuarie 1990. Anne Sinclair făcea cea mai importantă emisiune de interviuri nu numai din Franța ci din Europa. A intervievat cele mai mari personalități ale lumii și nu s-a deplasat în cariera ei decât de câteva ori. O dată pentru tata. Mulțumesc din suflet, Rralph Parisot. De-abia aștept să îi fac surpriza tatei. El încă nu știe ca am reușit sa fac rost de interviu”, a dezvăluit Oana Roman.

Petre Roman a impresionat-o pe Anne Sinclair: „Vorbește franceza!”

Interviul realizat de Anne Sinclair cu Petre Roman la 15 ianuarie 1990 a avut loc într-un moment extrem de important: la mai puțin de o lună după Revoluția Română din 1989, când România tocmai ieșise din dictatura comunistă și încerca să se prezinte lumii ca un stat aflat pe drumul democratizării.

Interviul a fost difuzat în cadrul celebrei emisiuni politice franceze 7 sur 7, difuzată de postul TF1 și moderată de Anne Sinclair. Programul era unul dintre cele mai influente talk-show-uri politice din Europa, difuzat duminica seara și urmărit de milioane de telespectatori.

În cadrul emisiunii, Sinclair invita personalități politice importante din întreaga lume pentru interviuri despre actualitate. De-a lungul anilor, ea a discutat cu lideri precum Bill Clinton, Mihail Gorbaciov sau Helmut Kohl, ceea ce arată prestigiul programului.

Prezența lui Petre Roman în emisiune, în ianuarie 1990, a fost una dintre primele apariții ale unui lider al noii puteri de la București într-un mare program TV occidental.

La acea dată, Petre Roman era prim-ministru al guvernului provizoriu instalat după căderea regimului Ceaușescu. România era în centrul atenției internaționale, iar presa occidentală încerca să înțeleagă ce se întâmplase în decembrie 1989 și ce direcție va urma țara.

Interviul avusese, astfel, mai multe mize: explicarea evenimentelor Revoluției din decembrie 1989, prezentarea noii conduceri a României și a Frontului Salvării Naționale, transmiterea către Occident a mesajului că România se îndreaptă spre democrație și economie de piață.

În presa occidentală de la începutul lui 1990, Petre Roman era prezentat drept fața tânără și modernă a noii puteri de la București, vorbitor fluent de limbi străine și capabil să dialogheze cu liderii occidentali. În acele prime luni după Revoluție, aparițiile sale la televiziunile occidentale – inclusiv la emisiunea lui Anne Sinclair – aveau rolul de a legitima noua conducere românească pe plan internațional.

Petre Roman, viață de familie liniștită alături de o femeie mai tânără și fiul adolescent

După retragerea din politică, fostul premier s-a întors la una dintre pasiunile sale mai vechi: activitatea academică. El a continuat să predea și să susțină conferințe în străinătate, fiind implicat în proiecte universitare și colaborări internaționale, inclusiv la Universitatea din Geneva.

Pe lângă Oana Roman, fiica sa din mariajul cu Mioara Roman, Petre Roman mai are un copil: pe Petrus, băiatul rezultat din căsnicia cu Silvia Chifiriuc. Fostul premier a vorbit recent despre relația pe care o are cu fiul său adolescent și despre schimbările care apar odată cu vârsta.

Oana Roman i-a pregătit o surpriză majoră tatălui său, Petre Roman. Pentru fostul premier, 2026 e un an special
Petre Roman și Silvia Chifiriuc s-au căsătorit în 2009, pe vremea când artista avea 36 de ani, iar fostul premier, 63 de ani (Foto: Facebook)

Ca orice tânăr aflat în această etapă, Petrus începe să își contureze propriile preferințe și să își dorească mai mult spațiu personal, iar tatăl lui spune că încearcă să respecte acest lucru.

„Facem tot ce se poate împreună”

În plan personal, Petre Roman se apropie de vârsta de 80 de ani, pe care o va împlini în această vară, însă spune că se simte împlinit. El și soția sa, Silvia Chifiriuc, duc o viață liniștită și se ocupă de creșterea și educația fiului lor, Petrus, care este deja elev de liceu. Anul trecut, adolescentul a primit chiar ajutor la matematică de la tatăl său.

Fostul prim-ministru povestea că matematica este o disciplină care se învață prin exercițiu și prin aplicarea regulilor, motiv pentru care a încercat să îl ajute personal pe fiul său. În același timp, spune despre Petrus că este un tânăr reflexiv și matur pentru vârsta lui.

Oana Roman i-a pregătit o surpriză majoră tatălui său, Petre Roman. Pentru fostul premier, 2026 e un an special
Silvia Chifiriuc și fiul ei cu Petre Roman, Petrus, în 2024, la Paris (Foto: Spynews)

În ultimul timp, însă, timpul petrecut împreună nu mai este la fel de mult ca înainte. Potrivit lui Petre Roman, fiul său preferă uneori să stea singur, lucru pe care îl consideră normal pentru mulți adolescenți. Cu toate acestea, fostul premier spune că încearcă să profite de fiecare ocazie pentru a face activități împreună.

„Facem tot ce se poate împreună. Petrus e un băiat mai reflexiv, îi place uneori să fie doar el. Cred că mulți tineri sunt așa. Dar tot ce putem face împreună, eu vreau să facem împreună”, a mărturisit el într-un dialog cu Mihaela Tatu.

Căsătoria dintre Petre Roman și Silvia Chifiriuc a avut loc în 2009, pe vremea când artista avea 36 de ani și o carieră activă în muzica ușoară. La scurt timp după nuntă s-a născut Petrus, singurul lor copil.

Foto: Facebook

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri