Operație în premieră pentru eliminarea unor tumori. Acest spital e unul din puținele din România care efectuează

Operație în premieră pentru eliminarea unor tumori. Acest spital e unul din puținele din România care efectuează
Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara folosesc chirurgia toracoscopică video-asistată pentru rezecția unor tumori, această unitate sanitară fiind printre puținele din țară în care se utilizează o asemenea procedură chirurgicală.

Dotarea unității sanitare cu aparatură de ultimă generație a permis implementarea procedurii de chirurgie toracoscopică video-asistată. Aceasta presupune folosirea unei camere video speciale, numită toracoscop, care transmite imagini din interiorul cutiei toracice. Calitatea și claritatea imaginii sunt foarte bune și asigură chiar o vizionare 360 de grade a cavității pleurale. Chirurgul realizează câteva incizii mici, la nivelul toracelui, prin care sunt introduse camera video și instrumentele de taiere.

Chirurgia toracoscopică video-asistată este folosită de medicii Clinicii de Chirurgie Toracică pentru eliminarea tumorilor pulmonare, dar și pentru diagnosticarea altor tipuri de cancer toracic. Până acum, asemenea intervenții presupuneau o operație clasica, toracotomia convențională, cu numeroase riscuri post operatorii.

„Majoritatea intervențiilor se făceau pe cale deschisă, care presupune o incizie de toracotomie. Ce înseamnă această toracotomie? Plasarea pacientului pe lateral și o incizie mai jos de axila, destul de mare. Ce presupune asta? Lezarea spațiului și a nervului intercostal. Durerea era semnificativ crescută față de o intervenție toracoscopică, iar riscul intra și post operatoriu mult mai mare”, spune dr. Turdor Mateescu – medic chirurg Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Rezultate cu perioadă de spitalizare mult redusă

„Sunt câteva incizii la nivelul cadranului toracic, prin care noi lucrăm. Operăm prin intermediul unor instrumente care se introduc în torace și vizualizăm totul pe monitoare. Referitor la incizie, aceasta este minimă. Cumulate, practic sunt 4 -5 mici  înțepături. De aceea, recuperarea este rapidă și pacientul are o durere foarte mică post operatorie”, spune dr. Turdor Mateescu – medic chirurg Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Mai mult, intervenția presupune o perioadă scurtă de spitalizare, o calitate foarte bună a actului operator, limitele de rezecție (tăiere) sunt mult mai bine conturate, iar intervenția chirurgicală în sine este de mai scurtă durată. Procedura depinde însă și de localizarea tumorii, tipul histopatologic și comorbiditățile bolnavului.

Primii 5 pacienți au fost deja operați prin această procedură în sălile Secției de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș, intervențiile chirurgicale decurcând fără probleme.