S-au discutat multe despre interviul ducilor de Sussex, care a aruncat în aer Casa Regală. Discuția a avut un asemenea impact, încât până și Oprah a fost șocată, după cum chiar ea a mărturisit recent. Reamintim cititorilor că, în acel interviu, Harry și Meghan au lovit puternic în familia regală. Harry s-a plâns că tatăl său nu-i mai răspunde la telefon și că familia i-a luat paza.
La rândul ei, Meghan a dezvăluit că s-a gândit să se sinucidă, dar și că Archie, pe atunci nenăscut, a stârnit discuții în ceea ce privește culoarea pielii sale. Deși Harry a clarificat atunci că nici regina și nici prințul Philip nu au fost cei care au ridicat problema rasială, toată această situație a generat un adevărat scandal.
Oprah, șocată de impactul propriului interviu: „Bați într-acolo? Serios?”
Invitată la o emisiune de streaming online, Oprah a făcut dezvăluiri despre „interviului anului”. Vedeta a mărturisit că nu-și imagina impactul pe care îl va avea discuția cu ducii de Sussex. „Nu am avut idee de impactul pe care îl va avea și pe care continuă să-l aibă”, a spus mogulul media. „Intenția noastră comună a fost adevărul. Au vrut să-și poată spune povestea și să o spună în așa fel încât să le permită să fie cât mai sinceri posibil ”, a continuat Winfrey.
Oprah a spus că a fost „surprinsă” când ducesa de Sussex a spus că membrii familiei au ridicat îngrijorări cu privire la culoarea pielii bebelușului Archie. „Ce? Bați într-acolo? Te duci până acolo”, a fost gândul prezentatoarei în timpul dezvăluirilor din luna martie.
Oprah a explicat, de asemenea, cât de mult s-a luptat pentru a se asigura că nimeni din echipă nu dezvăluie conținutul lung de peste trei ore de interviu înainte de a fi difuzat, astfel încât remarcile cuplului să nu poată fi „interpretate greșit”.
Foto: Facebook
Susan Boyle, gospodina de la la Britain’s Got Talent, e acum multimilionară. S-a transformat din „rățușca cea urâtă” în „lebăda frumoasă”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook