Simona Ionescu / Redactor Șef

Oreste Teodorescu își linge rănile la Vama Veche. Așteaptă cu sufletul la gură să primească sentința în procesul cu droguri

Oreste Teodorescu își linge rănile la Vama Veche. Așteaptă cu sufletul la gură să primească sentința în procesul cu droguri
Mai sunt doar câteva zile și judecătorii îi vor da lui Oreste Teodorescu decizia mult așteptată. Va face sau nu închisoare?

Recent, judecătorii au admis toate probele puse la dispoziție de procurori în dosarul în care Oreste Teodorescu e acuzat că a condus mașina sub influența drogurilor. Sentința se va da peste doar o săptămână.

„Constată competența teritoriala și materiala a Judecătoriei Sectorului 1 București, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 9731/P/2021, emis la data de 19.05.2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Oreste a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

A administrării probelor în cursul urmăririi penale și a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste, (…), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin.2 din C.pen.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste”, a hotărât instanța. Dacă va fi găsit vinovat, Oreste va putea primi fie o amendă penală, fie închisoare de până la cinci ani, așa cum scrie în lege.

A fost prins de oamenii legii după ce a fumat cannabis

Oreste a fost prins în toamna lui 2021, după ce poliția l-a oprit pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei. În urma testării cu DrugTest, a ieșit la iveală faptul că acesta a urcat la volan, după ce a fumat cannabis.

După ce i s-au recoltat probe la INML, pe numele său a fost deschis proces pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Ce face Oreste la Vama Veche

După ce s-a retras din televiziune, Oreste a investit într-o terasă din Vama Veche. Nu demult, el a menționat că nu crede într-o posibilă revenire în fața camerelor de luat vederi. „Liliana a avut ideea foarte bună de a realiza o conexiune cu generația fiicei noastre sau chiar și mai tânără.

A trebuit să ne adaptăm, să învățăm de la cei mai tineri, chiar dacă material nu au venit încă și efectele la care ne așteptăm. Însă avem semnale pozitive din partea celor tineri și asta ne bucură!’, a mai precizat Oreste pentru impact.ro.

De ce a renunțat la televiziune

Cât privește motivul pentru care a renunțat la televiziune, Oreste spune că nu a reușit să mai găsească o legătură cu patronii diferitor posturi. “În ceea ce mă privește, legătura mea cu televiziunea a fost un mariaj prea lung.

Între 1994 și 2021 am fost în serviciul ei, așa că am decis de câteva luni bune că a venit și vremea în care să mă autopropun la pensie, ca să zic așa. În plus, în ultimii ani s-au schimbat foarte tare și patronii televiziunilor și nu am reușit să mai găsesc un numitor comun cu cei mai mulți dintre aceștia. Iată de ce cred că legătura mea cu televiziune s-a încheiat!”, a mai spus el.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre