Parcă trebuia să nască Vulpița! Ce ne transmite de pe patul de spital

Parcă trebuia să nască Vulpița! Ce ne transmite de pe patul de spital
În ultima perioadă a lipsit din lumina reflectoarelor, preocupată cu ultimele pregătiri înainte de a naște. Toată familia e emoționată și speră ca băiețelul pe care în vor avea de acum înainte soții Stegaru să vină pe lume sănătos. Vineri seara, mama a fost dusă cu ambulanța, de urgență, al spital.

Parcă trebuia să nască Vulpița! Informația aflată de Rețete și Vedete, atunci când ea a postat o fotografie cu un bebeluș (n.r. luna trecută), arăta că termenul de venire pe lume al copilului este în jurul datei de 26 aprilie. Deci nu se pune problema unei nașteri premature!

Aseară, Vulpița a fost luată de acasă de o ambulanță și a ajuns de urgență la spital.Vulpița din Blăgești a fost adusă de un echipaj de urgență la spitalul din Huși, la Compartimentul de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian”. Femeia însărcinată în 35 de săptămâni, a ajuns la spital după ce a acuzat dureri care nu i-au dat pace câteva ore bune.

După triere, Veronica Stegaru a fost repartizată pe secția de obstetrică – ginecologie pentru un control mult mai amănunțit. După consulații detaliate, medicul specialist a informat-o pe Veronica Stegau că există șanse să nască și a luat toate măsurile necesare pentru ca sarcina Vulpiței din Blăgești să nu fie afectată.

Mirelei Vaida i s-a făcut dor de Vulpița

În 26 aprilie Mirela Vaida și-a adus aminte de Veronica și Viorel Stegaru  care au trecut timp de aproape un an pragul emisiunii prezentate de ea.

„Mi s-a făcut dor. Ce mai face Veronica, ea nu trebuia să nască? Când naște și ea că trebuie să anunțăm și noi, că vorba aia, am trăit aici zi de zi. Nimic nu mai știu de ei. Trăiam cu ei în emisiune mai mult decât stăteam cu copiii mei. Pleci așa și ne lași cu inima ruptă, să nu mai știm nimic de viață.

Să nu mai știm noi nimic acum de viața lor. Deci mai e puțin și naște, îi pupăm și le dorim multă sănătate și îi dorim sărcină ușoară Veronicăi. Ne era cam dor”, a spus Mirela Vaida.

După ce au devenit „vedete”, cei doi soți au avut un parcurs deosebit. La un moment dat au vrut să se multe la București, apoi au ajuns în casa unui telespectator fan al lor, tot din zona Moldovei, dar în final au decis să revină în Blăgeștiul natal. Anul trecut Veronica a rămas însărcinată cu al doilea copil al lui Viorel.

Ce transmite Veronica Vulpița fanilor ei, de pe patul de spital

Pentru a evita orice pericol, Veronica Stegaru a rămas internată în spital. Chiar în Săptămâna Mare, Veronica Stegaru îl poate aduce pe lume pe moștenitorul familiei. Și prietena ei, Doina Stina, reporterul emisiunii Acces Direct, i-a asigurat pe fani pe rețelele de socializare că Veronica Stegaru se simte bine acum.

”Vero se simte bine, cât de curând va pleca acasă, dar nu singură”, a scris Doina Stina pe Instagram. Și Vulpița le-a transmis fanilor că nu au motive de îngrijorare. „Sunt bine. Sunt la spital, doctorița mă ține sub supraveghere, da o să merg acasă mâine”, a scris vineri noaptea Veronica Stegaru. Dacă nașterea va fi naturală și bebelușul bine, e posibil ca Vulpița să fie acasă de Paște.

Veronica și Viorel Stegaru așteaptă un băiețel

Vulpița de la Acces Direct va deveni mamă pentru a doua oară cât de curând. Veronica Stegaru este acum în siguranță, sub atenta supraveghere a medicilor. Ea poate naște în orice moment. Cuplul, care mai are o fetiță, așteaptă, de data aceasta, un băiețel. Sarcina a fost foarte diferită de prima.

Vulpița a mărturisit că nu a fost atât de pretențioasă la mâncare pe perioada sarcinii și singurul aliment la care a poftit au fost clătitele, pe care chiar ea și le-a gătit, împărtășind cu fanii momentul.

Sursa foto: Instagram

Horoscop Minerva – 1 mai. Atenție la sursele de electricitate!

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp