Părinții celebrului actor nu s-au gândit niciodată ca fiul lor să ia drumul celebrității. Și-au dorit mult să ajungă preot. Și nici lui nu i-ar fi displăcut, mai ales că era tare fălos atunci când apărea ca băiat de altar. Dar iată că viața i-a dăruit un alt drum.
”Am fost un copil cuminte și ascultător iar mama şi-a dorit să devin preot. Am fost şi băiat la altar, mergeam cu preotul cu Botezul. Îmi cumpărase chiar şi veşmânt. Eram mândru când apăream ca băiat de altar, cu veşmântul, era uşor spectaculos. Nu știu ce s-a întâmplat de nu am mai ajuns”, a povestit Mitică Popescu, într-un interviu mai vechi pentru Adevărul.
A intrat la teatru după a patra încercare
Îndrăgostit de lumea teatrului, Mitică Popescu a dat de patru ori examen la Institutul de Teatru și a reușit abia în 1957. Dar ani buni a făcut figurație la Teatrul Armatei. A fost învățat de directorul acestei instituții să învețe o fabulă. Și a ales Broasca și boul de la Fontaine. După ce a spus-o ca pe o incredibilă poveste, a fost admis.
“După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate”
În anul 1958 a avut parte de cel mai mare șoc al vieții. Aflat la o petrecere de Sfântul Ștefan, a aflat că mai mulți colegi vor să fugă în America. Din nefericire, un băiat prezent și la petrecere a dat fuga la Securitate și i-a turnat pe toți. A fost încarcerat în februarie 1959 și eliberat în 1961.
„Eram la nişte vecini, de un Sfântul Ştefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă.
După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate. Că eu n-am ştiut că ăia vor să fugă din ţară? «N-am ştiut». Că au trimis o scrisoare la Ambasada Americii, n-am ştiut? «Nu, n-am ştiut». «Aţi discutat lucrurile astea între voi; n-ai auzit?». «Nu». «N-ai auzit… Lasă că-ţi spunem noi. Uite că noi ştim!»”, a povestit Mitică Popescu într-un interviu pentru Mediafax.
N-am întârziat și n-am obosit niciodată
Despre cele mai mari calități ale lui Mitică Popescu a vorbit chiar actorul, într-un interviu mai vechi. “N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat, întotdeauna, ultimul”, spunea modest Mitică Popescu. Timp de 23 de ani, Mitică Popescu a fost amfitrionul uneia dintre cele mai de succes emisiuni de televiziune, ”D’ale lu’Mitică“.
Leopoldina Bălănuță a fost marea lui dragoste
Fiică de preot militar, Leopoldina Bălănuță a fost căsătorită cu Mitică Popescu timp de 22 de ani, cea mai frumoasă perioadă a vieții lor. Cei doi au alcătuit și un cuplu de artiști fenomenali. Fantastica actriță a fost memorabilă nu doar în spectacole de teatre și film, ci și în cele de poezie, unde vocea ei gravă le lua respirația celor prezenți.
Mitică Popescu povestea în trecut că adora să stea împreună cu soția lui la restaurant, până la ora închiderii și să vorbească câte-n lună și-n stele.
„Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite”
“Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fără prieteni, și stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fără declarații banale, pompoase, am simțit amândoi că suntem făcuți unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare și stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Și acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorință și m-am bucurat de bucuria ei”, a spus vestitul actor.
“Te iubesc atât de mult, încât aș vrea să mori înaintea mea!”
În 1998, cei doi au urmărit liniștit un meci de fotbal, apoi actrița i-a făcut lui Mitică cea mai sfâșietoare declarație de dragoste: “Te iubesc atât de mult, încât aș vrea să mori înaintea mea!”. Apoi a mâncat, și-a aprins o țigară și la scurt timp a acuzat dureri puternice de stomac. A fost imediat dusă la spital, operată, dar a plecat la Domnul, lăsând în urmă un bărbat distrus. Pe ultimul drum, Mitică Popescu i-a îndeplinit ultima dorință: i-a pus în sicriu ochelarii și verigheta.
Mesajul familiei
Cu puțin timp în urmă, familia lui Mitică Popescu a dat un mesaj în carae a explicat motivul decesului marelui actor. “Îndrăgitul actor Mitică Popescu s-a stins din viață după afecțiuni grave și o suferință de scurtă durată. A înfruntat totul până în ultimele clipe cu curaj și cu simțul umorului care l-a făcut atât de deosebit printre ‘monștrii sacri’ ai teatrului și filmului românesc.
S-a încercat tot posibilul de către personalul medical, care merită recunoștință, dar boala n-a putut fi învinsă. Mitică Popescu și-a trăit ultimii ani din viață cu demnitate și în confortul meritat după o îndelungată carieră de succes. Chiar dacă a mai avut puține apariții publice, s-a bucurat tot timpul de dragostea și admirația tuturor celor care l-au cunoscut sau întâlnit.
De respectul și prietenia unanimă a membrilor activi din galeria clubului Rapid București, de afecțiunea și căldura familiei care i-a fost mereu alături.”, a transmis familia lui Mitică Popescu, potrivit Wowbiz.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook