Invitată în podcast-ul Emmei de la Radio Zu, intitulat DilEMMA, cântăreața a făcut mărturisiri emoționante despre cum a reușit să facă față divorțului de bărbatul pe care l-a considerat jumătatea sa.
Paula Seling a povestit că lucrurile dintre ea și fostul soț sunt bune în acest moment, cei doi au rămas prieteni și se ocupă în egală măsură de educația micuței Elena. „Cea mai importanta ființă de pe lumea asta este Elena și noi trebuie să găsim soluția să funcționam spre binele ei. Între noi există un respect foarte mare, există și o prietenie… Ne purtăm de grijă unul altuia și lucrurile funcționează în acest fel”, au fost cuvintele cântăreței.
„Dacă s-a întâmplat așa, înseamnă că aveai ceva de învățat de acolo”
Cât privește divorțul de soțul său, la prima vedere, Paula gestionează bine situația, considerând că este o lecție pe care a primit-o de la viață. „Fericirea este în prezent. Lecția separării este la fel de importantă ca orice lecție.
Daca s-a întâmplat așa înseamnă că aveai ceva de învățat de acolo… toate se întâmplă cu un rost în lumea asta”, mai spune Paula.
„Mă autopedepsesc”
Dacă în viața personală e mai permisivă, nu același lucru se întâmplă în cea profesională, unde Paula Seling spune că se autopedepsește ori de câte ori consideră că a făcut ceva greșit. „Mă autopedepsesc. Sunt o persoană care își caută perfecțiunea.
Și pentru că nimeni nu poate să fie perfect, atunci când îmi descopăr mici nereușite, mă cert foarte mult singură și compensez cu și mai multă energie și atenție dată de depășirea unei bariere”, a mărturisit vedeta. În plus, muzica a fost întotdeauna pentru ea terapie, iar cea bisericească pe care o cântă asemenea îngerilor, „vindecă sufletul”, și o urcă pe o vibrație emoțională înaltă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook