PRO TV mută „Burlacii: Foc în Paradis” după doar o săptămână! Au vrut să bată „Insula Iubirii”, dar s-au ales cu critici
Lovitură pentru PRO TV după lansarea noului reality-show „Burlacii: Foc în Paradis”. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu, lansată cu mare tam-tam pe postul principal pe 14 septembrie, este mutată după numai o săptămână pe Acasă TV. Decizia vine după o primă săptămână în care show-ul a avut audiențe sub așteptările postului, dar și după numeroase reacții critice legate de conținutul emisiunii.
„Burlacii: Foc în Paradis” va putea fi urmărit începând de luni, 21 septembrie, pe Acasă TV, de luni până joi, de la ora 23:00. Episoadele vor continua să fie disponibile în avans pe VOYO.
Noul reality-show de la PRO TV a venit într-o zonă deja consacrată de „Insula Iubirii”, de la Antena 1. De altfel, Paginademedia a remarcat încă de la prima ediție că formatul „Burlacii” trimite, prin tematică și prin modul în care este construit, către emisiunea de la postul concurent.
Numai că debutul nu a fost unul pe măsura așteptărilor. Prima ediție, difuzată luni, 14 septembrie, a fost urmărită în medie de aproximativ 303.000 de persoane la nivel național, în timp ce „Asia Express”, difuzat de Antena 1 pe intervalul de intersecție, a avut 578.000 de telespectatori pe minut.
Și la orașe diferența a fost considerabilă: „Burlacii” a avut 163.000 de telespectatori, față de 392.000 pentru „Asia Express”. Pe segmentul comercial național 20-60 ABCD, emisiunea PRO TV a strâns 91.000 de telespectatori, în timp ce Antena 1 a ajuns la 188.000.
Pe lângă cifre, emisiunea a atras și reacții din partea publicului, inclusiv comentarii potrivit cărora un astfel de format, cu scene și referiri sexuale explicite încă din generic, nu s-ar potrivi cu imaginea tradițională a PRO TV.
Paginademedia a descris producția drept unul dintre cele mai explicite show-uri din istoria postului și a remarcat faptul că emisiunea a adus într-un interval ocupat anterior de producții precum „Visuri la cheie” sau „Șefi sub acoperire” un reality-show cu un profil complet diferit.
@feresteanu Eu cred cu tarie, ca in aceasta toamna, dupa 30 de ani, #protv va pierde pozitia de lider. Din pacate, o face si intr un mod suprinzator, sperand la un public pe care nu-l va atrage #burlacii ♬ original sound – Feresteanu
De altfel, Petrișor Obae a fost acid după prima ediție: „PRO TV şi-a dat pantalonii jos şi a rămas în audienţa goală”. Jurnalistul a pus rezultatul emisiunii în directă legătură cu strategia postului de a introduce un format cu numeroase referiri la sex în confruntarea cu „Asia Express”
În același registru, Gabriel Fereșteanu, DJ la Pro FM, a comentat ironic diferența dintre cele două producții: „Comparativ cu Burlacii – Foc în Paradis, Insula iubirii pare un documentar greu difuzat de TVR Cultural”. De asemenea, acesta a criticat și prestația Adelinei Pestrițu, despre care spune că „nu prezintă, recită niște pasaje dintr-un prompter”.
Mutarea „Burlacilor” vine într-un moment în care PRO TV trece și printr-o schimbare la nivel de conducere. De la 1 septembrie, Christian Anting a preluat funcția de CEO al PRO TV, după încheierea mandatului lui Aleksandras Cesnavicius, care a condus compania timp de aproape 13 ani.
Noul CEO a preluat conducerea cu doar două săptămâni înainte de debutul „Burlacilor: Foc în Paradis”. În afară de ceea ce pare a fi un eșec răsunător al emisiunii proaspăt lansate, Anting are de luptat și cu audiențele postului, care sunt mai joase decât cele de la postul concurent Antena 1.
Rămâne de văzut dacă schimbarea de post va reuși să schimbe și parcursul emisiunii sau dacă „Burlacii: Foc în Paradis” va rămâne unul dintre experimentele eșuate ale grilei PRO TV din această toamnă.
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook