“Pietrele vii” din România îi protejează pe cei care le mângâie și le udă. De milioane de ani nu se opresc din creștere

“Pietrele vii” din România îi protejează pe cei care le mângâie și le udă. De milioane de ani nu se opresc din creștere
Cine ajunge în comuna Costești din Vâlcea va trăi un moment unic. Va vedea cu proprii ochi Pietrele Vii, un fenomen al naturii greu de înțeles.

Mulți au încercat să descopere misterul, dar nimeni nu a reușit. Ce se ascunde în spatele Pietrelor vii?

“Pietrele vii” din România îi protejează pe cei care le mângâie și le udă. De milioane de ani nu se opresc din creștere

Specialiștii spun că s-au format cu vreo 15 milioane de ani în urmă, mai precis în Miocenul superior. Atunci când o mare parte din Oltenia a fost acoperită de Lacul Getic, nisipul și pietrișul fiind trasportat de pârâuri și depus într-o zonă a lacului, unde se află în acest moment rezervația naturală.  Unele sunt mici, dar altele ating o înălțime care ajunge până la patru sau cinci metri. Ba chiar există și un trovant uriaș, a cărui dimensiune atinge zece metri.

Cresc cu câțiva milimetri ori de câte ori plouă

Se spune că pietrele cresc în dimensiuni cu câțiva milimetri ori de câte ori plouă, dar și mai incredibil e faptul că se deplasează singure dintr-un loc într-altul.

Pe de altă parte, oamenii de știință susțin că trovanții se înmulțesc, procesul reproducerii acestora fiind comparat de unii specialiști cu reproducerea plantelor. Tradiția spune și că pietrele vii au o putere incredibilă și îi protejează pe cei care le udă și le mângâie. De aceea, localnici sau turiști, și-au luat o bucățică de piatră vie pe care au așezat-o la loc de cinste în curtea locuinței.

Arie protejată din anul 2005

Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor din comuna Costeşti a fost înfiinţată în 2005, printr-o hotărâre de guvern. Zona, care se întinde pe suprafața unui hectar este în custodia Asociaţiei Kogayon, o organizaţie nonguvernamentală de protecţie a mediului. De altfel, Costeștiul este singurul loc din Europa care se mândrește cu o rezervaţie naturală a formaţiunilor geologice.

Sursă foto: shtiu