Simona Ionescu / Redactor Șef

Pizza în loc de scuze! Cum a transformat un jurnalist o greșeală într-o bucurie pentru oameni

Pizza în loc de scuze! Cum a transformat un jurnalist o greșeală într-o bucurie pentru oameni
Fie că o face prin intermediul radio, televizor sau internet, ori că se află pe o scenă, Andrei Niculae își dă sufletul la microfon. Fiind unul dintre cei mai ascultați DJ de radio din țară, el nu își pune doar vocea în difuzoare, ci le transmite celor care îl ascultă energia, trăirile lui și emoția pe care o simte atunci când vorbește.

Andrei Niculae este gazda emisiunii drive-time de la Virgin Radio, de luni până vineri. Pentru că la cei 26 de ani ai lui este plin de ambiție, se face auzit și atunci când nu se află la radio, prin diferite modalități creative. El și-a început cariera la Evenimentul zilei, este membru al Asociației Jurnaliștilor Civici încă din liceu, și de atunci a continuat să muncească din greu pentru pasiunile sale. Andrei și-a creat o comunitate și în mediul online.

 Cum a transformat o posibilă ceartă într-o poveste frumoasă

 Pe contul de Instagram comunică sincer și deschis cu cei care îl urmăresc. Acolo promovează ceea ce el consideră că merită recomandat, pentru că urmăritorii lui îi iau sfaturile ca atare și îi consideră pe cei din comunitatea lui prieteni. Dovada fiind una dintre cele mai recente postări, prin care le-a povestit cum a transformat o întâmplare neplăcută într-o poveste frumoasă.

Andrei povestește adesea în social media despre preferințele lui culinare, iar cei care îl urmăresc știu foarte bine că pizza este unul dintre felurile sale preferate de mâncare. Din nefericire, într-o zi a găsit o bucată de plastic ascuțit într-o pizza. Cu toții suntem oameni și se întâmplă să greșim. Și pentru că el vede dincolo de o ceartă la telefon și restituirea banilor, le-a cerut celor de la compania de pizza ceva puțin mai special pentru a-și repara greșeala.

„După 5-10 minute am sunat înapoi și i-am spus că voi posta o provocare pe Instagram și că o să le cer 200 de pizza pe care să le donăm. Să știe! În 2h de la postare erau sute de taguri din Instagram și Facebook. Boom! Mă sună tipa de la ei și îmi zice că au acceptat, ba chiar mai mult, pun la bătaie încă 100 de pizza mari! Double boom!”, a povestit Andrei pe Instagram.

Puterea comunității din mediul online

 Se pare că, atunci când ai o viziune deschisă și vrei mai mult de la tine și de la cei din jurul tău, se poate! Andrei a ales o metodă creativă de a rezolva problema. El a profitat de comunitatea strânsă în online, iar cu ajutorul lor a reușit să facă un gest frumos.

„După toate cele întâmplate și livrarea celor 300 de pizza rămân cu mulțumiri tuturor celor care au înțeles ideea mea, aceea că dintr-o greșeală care poate deveni doar o amendă putem încerca ceva nou.  Faptul că dau bani la stat nu consider că mă ajută la fel de mult cum mă face bucuros să știu că niște oameni au primit o masă caldă sau produse.  Am primit enorm de multe mesaje care m-au felicitat pentru idee și sper doar ca acest eveniment să fie doar primul dintr-un șir din care hate-ul este transformat în bine. Love you oriunde v-ați afla în momentul ăsta, boom!”, a spus Andrei Niculae.

Ei n-au mâncat niciodată pizza

Ei au fost unii dintre beneficiarii ideii lui Andrei Niculae

Exclusiv. Dani Oțil vrea și el să fie tată. Trage semnale puternice

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre