Simona Ionescu / Redactor Șef

Poveste de dragoste. Cum și-au surprins fanii Ozzy Osbourne și soția, la 38 de ani de căsnicie

Poveste de dragoste. Cum și-au surprins fanii Ozzy Osbourne și soția, la 38 de ani de căsnicie
La celebrarea celor 38 de ani de căsnicie, Sharon și Ozzy Osbourne postează pe rețeaua de socializare Instagram o serie de imagini din arhiva personală.

În fotografiile din ziua nunții, rockstar-ul Black Sabbath este îmbrăcat într-un costum alb cu un papion asortat, ținuta fiind completată de o ghirlandă verde în jurul gâtului.

La ceremonia susținută în iulie 1982, privirile drăgăstoase ale lui Sharon, ațintite asupra soțului, au întregit perfect ținuta ei. Aceasta a purtat rochia tradițională albă, la care a adăugat un voal simplu, alb.

Ozzy Osbourne a scris, la postarea de pe contul personal de Instagram, câteva cuvinte simple, dar emoționante: “Aniversare fericită, iubirea mea!”.

Soția artistului împărtășește comunității sale propriul tribut al aniversării. Sharon a distribuit un montaj video, în care a adăugat clipuri cu momentele lor de cuplu de-a lungul anilor.

    Foto: Instagram si Printerest

„40 de ani împreună, 38 de ani de căsnicie, de ce a trecut timpul atât de repede?”, „Parcă ieri copii noștrii erau bebeluși, noi eram tineri și credeam că știm totul”, spune Sharon Osbourne, în textul său postat pe Instagram.

Romantismul nu se oprește aici, ci continuă cu o declarație de dragoste către soțul ei, ce i-a emoționat pe fani, până la lacrimi. Mai ales că știu cât este de bolnav Ozzy.

“Iubirea ta mă face să mă simt curajoasă și în siguranță, ești o parte din mine, ești în sufletul meu pentru totdeauna, dragul meu. Mereu, a ta Sharon”, sunt cuvintele frumoase spuse de artistă.

De curând, Sharon Osbourne a dezvăluit că soțul ei, Ozzy, se află într-o stare mai bună și continuă bătălia cu boala sa. Legenda rock a anunțat în luna ianuarie că suferă de Parkinson.

Cei doi soți au plănuit să călătorească în Elveția pentru a vizita un doctor specializat în boala de care Ozzy suferă, dar programarea acestora a fost amânată din cauza pandemiei.

„Din păcate, Elveția a închis toate granițele. Vom ajunge totuși acolo”. „Vom ajunge acolo până la finalul verii, deci, ținem pumnii”, spune Sharon.

Soția starului rock declară că toată familia, inclusiv copii (Kelly, Aimee și Jack), se află în izolare și sunt sănătoși. “Suntem toți bine, toată familia este bine și nu ne putem plânge.”

Prințul Andrew presat de FBI pentru a fi audiat în cazul „Fetițele lui Epstein”

 

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre