Simona Ionescu / Redactor Șef
Cu mai mult de un secol în urmă, bucureștenii au mâncat pentru prima dată ciocolată produsă în orașul lor. O delicatesă pe care nu au uitat-o niciodată.
Ciocolata Zamfirescu a fost numele celui mai iubit desert din Bucureștiul de acum peste 100 de ani. Constantin Zamfirescu a ajuns în Capitală din Muscel alături de familia sa și s-a hotărât să devină afacerist. A cumpărat un teren de la boierul Scarlat Stravolca în zona Dudești, la marginea Capitalei, unde a ridicat o topitorie de grăsimi pentru producerea de lumânări, apoi a achiziționat și două cazane cu care să producă săpun de rufe.
Succesul a venit imediat și, pentru a fi și pe gustul înaltei clase sociale, el a adus de la celebrul atelier de parfumieri „Grasse” esențe pentru a produce și săpunuri pentru toaletă. După ce acesta a trecut la cele veșnice, nepoții săi, care au lucrat la fabrica de ciocolată a celebrului francez Bresson au cumpărat afacerea cu banii lăsați de Zamfirescu în anul 1898.
O perioadă cei doi duceau ciocolata acasă la clienți dar și magazine, nu doar în București, ci și în Ploiești sau Giurgiu. După un timp însă, Olimp s-a retras din afacere, iar Constantin a vrut să facă cea mai fabrică de ciocolată. Pentru început a cumpărat un teren pe Calea 13 Septembrie, a adus utilaje de ultimă oră din Germania și a învățat de la cei mai mari specialiști ai momentului.
„Cumpărarea terenului de 1,5 hectare din Calea 13 Septembrie prin intermediul și cu ajutorul Băncii de Scont a României a pus bazele unei noi fabrici de ciocolată. În 1921 se construiesc noi hale de producție, magazii și alte construcții auxiliare, inclusiv locuințe pentru muncitorii din fabrică – dovadă a simțului de responsabilitate civică și socială.
Se aduc din Germania noi utilaje, iar Fabrica de Ciocolată Zamfirescu devine cea mai mare și mai modernă fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, furnizoare a curții regale”, a povestit Codin Zamfirescu, strănepotul afaceristului, conform Eisberg.ro.
Dulciurile de la fabrică nu au cucerit doar Bucureștiul, ci a ajuns și la Iași, Sinaia și Chișinău, iar în anul 1922 celebra casă „Grigore Capșa” i-a dat fabricii lui Zamfirescu dreptul de a folosi numele „Capșa SAR” pe etichetele dulciurilor. După zece ani, tot Capșa îl lasă pe Zamfirescu să vândă ciocolată sub denumirea, marca și ambalajul „Capșa”. Istoria spune că celebrul Iuliu Maniu a întârziat la o ședință după ce s-a oprit să cumpere bomboane pentru Regina Maria cu care avea să se întâlnească în cadrul unei ședințe și care a fost fascinată de asemenea bunătăți.
„(…) Deoarece locuiam pe terenul fabricii, aveam acces la laboratoare și aveam voie să gust orice dulciuri doream. Îmi plăcea tare mult să-mi vâr degetele în mixerele uriașe și să ling sosul de ciocolată cu lapte. Îmi plăcea să mă uit cum nugaua era aplatizată pe mesele de marmură și, mai mult ca orice, îmi plăcea să văd muncitorii tăind cuburile mici și presărând zahăr pudră peste foile gelatioase, roșii, portocalii și verzi de rahat.
Pe vremea aceea toate acestea se făceau manual (…) Mai aveam voie să iau câte tablete de ciocolată, bomboane sau rahat voiam. Profitam de această permisiune și împărțeam cu generozitate dulciuri prietenilor mei. (…)”, a povestit Olimpia Zamfirescu, fiica lui Constantin, potrivit Historia.
Odată cu venirea comuniștilor la putere, fabrica este naționalizată în iunie 1948, iar Constantin Zamfirescu pierde munca de o viață. Pentru că nu a suportat așa ceva, s-a aruncat pe geam. Mai mult, familia este deportată în Bărăgan. Din tot ce a fost frumos odată au rămas doar amintirile…
Sursă foto: gastroart
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
