Cei doi nu s-au mai văzut de câteva luni, de când Andreea Aradits a plecat în India. Copilul suferă enorm.
Fostul jurat al emisiunii „Te cunosc de undeva” a făcut dezvăluirea care a uluit întreaga țară în cadrul unui podcast, unde a mărturisit că băiatul lor, Eric, a suferit enorm și a fost nevoie să ajungă amândoi la psiholog. „Am divorțat. (…) E în India de vreo 6 luni, face yoga.
„Am fost și la psiholog cu el”
Doar eu cu el suntem. Eric a fost nasol o perioadă. Ultimul lucru de care îmi era teamă e că are Bacul acum și mă gândeam că eu, în locul lui, aș fi folosit scuza asta. E mai deștept de atât… și am stat de vorbă cu el și a zis: «ok, nu-ți permiți treaba asta». E mult mai deștept decât mă așteptam. Am fost și la psiholog cu el, da.
„Cred că dacă lucrurile se termină, e bine să le lași să se termine frumos, cauterizat și civilizat”
(…) Și mie îmi pare rău. Voiam să-ți zic o chestie amuzantă pe treaba asta. Am depus actele de divorț în septembrie și termenul s-a dat abia acum. Voiam să termin chestia asta, dacă tot am început și asta era direcția. Cred că dacă lucrurile se termină, e bine să le lași să se termine frumos, cauterizat și civilizat. Dacă vom reuși asta, rămâne de văzut”, a spus Andrei Aradits, în cadrul podcastului „Vorba lui Jorge”.
„La un moment dat, s-a îndrăgostit o fată de mine”
De asemenea, Andrei Aradits spune că a avut nevoie de validare, așa că și-a făcut cont pe Tinder, o platformă de întâlniri între femei și bărbați. A renunțat însă când o fată s-a îndrăgostit de el. „Azi am fost prima oară la psiholog. Am căutat validare de la psiholog. Lasă, că și pe Tinder am căutat validare.
Da, dar am renunțat între timp. Am avut întâlniri. Dar știi de ce aveam nevoie, de validarea faptului că uite, la 50 de ani încă mai sunt posibil și am zis că «ok, lumea mă place». Doar că, la un moment dat, s-a îndrăgostit o fată de mine și am că nu, gata”, a recunoscut artistul.
Ce mesaj a dat fosta soție
Recent, Andreea Aradits a postat un mesaj pe contul de socializare, în care pare foarte detașată de situație și susține că pentru fiecare om întâlnit în viață există un motiv. „Fiecare suflet pe care îl întâlnim în viață este acolo pentru un motiv. Fiecare întâlnire ne lasă o impresie, fiecare acțiune ne schimbă un pic.
Pentru că schimbarea este constantă, fie că ne place sau nu, fie că o dorim sau nu. Totul se rezumă la ceea ce suntem în prezent. Sunt recunoscătoare pentru toți cei pe care îi întâlnesc pe drumul meu, știu că sunt acolo să mă învețe ceva și eu îi ascult”, a scris Andreea Aradits pe instagram.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook