În urmă cu 2 ani, după turneul de la Wimbledon din toamna lui 2019., presa sportivă a anunțat că Simona Halep s-ar fi logodit cu iubitul său Toni Iuruc şi ar fi stabilit şi data viitoarei căsătorii pentru septembrie 2020. Știrea a fost dezmințită de Simona Halep, pe rețelele sociale, în noiembrie 2019.
Simona Halep și Toni Iuruc au început o relație în vara anului 2019, iar de atunci sunt de nedespărțit! Simona și Toni se afișează împreună fără menajamente, inclusiv la turneele de tenis! S-a vorbit de nuntă de ceva vreme, însă pandemia de coronavirus le-a stricat planurile.
„Am un iubit, o relație normală, mă simt bine. Dar aș vrea să păstrez pentru intimitatea mea acest lucru. Sunt a României pe tenis.
Iubirea și tenisul se pot completa și cred că le poți avea pe amândouă, dar cred că viața personală este cea mai importantă. Am un iubit și nu aș sacrifica familia pentru tenis”, a declarat Simona Halep când a fost întrebată despre relația ei cu Toni Iuruc.
Simona Halep, despre clipa în care a fost cerută în căsătorie
Simona a primit inelul de logodnă săptămâna trecută și cu toți ne-am uitat la mâna sportive pe care strălucea diamantul iubirii. Declarația sportivei despre acest moment a fost plină de emoție:
„E foarte frumos inelul și-l port cu mândrie și cu plăcere! A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa.
Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte, foarte frumos din viața mea”.
Ieri a avut loc petrecerea de logodnă, într-un cerc restrâns, de familie și câțiva prieteni. Am găsit pe Instagram două fotografii.
Într-una perechea Simona-Toni apare cu părinții tenismenei. În poză era și nepoțica Simonei, dar am redus fotografia pentru protecția copilului.
În cea de-a doua fotografie, perechea este cu fratele și cumnata Simonei.
Cine vor fi nași de cununie
Nici la vremea la care i se puneau întrebări despre iubit, nici chiar acum, când relația lor s-a oficializat, Simona spune că nu au hotărât data nunții.
„Ne gândim, vorbim, dar încă nu este hotărât nimic”, a spus Simona Halep.
Dar se pare că s-au orientat în privința nașilor de cununie, scrie evz.ro. În această privință vor respecta o tradiție veche machedonă. Părinți spirituali, se pare, le vor fi nașii de botez ai lui Toni Iuruc, conform obiceurilor din vechime.
Însă este foarte probabil ca celebrul cuplu să aibă mai multe perechi de naşi de cununie, iar printre favoriți se află și fratele Simonei Halep, Niculae împreună cu soţia acestuia.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook