Primele imagini din aventura Asia Express. Să vedeți cum au pornit vedetele spre Drumul Împăraților
Au apărut primele imagini din aventura Asia Express imagini Express. Dacă în anii trecuți, concurenții plecau spre destinație cu avionul, de data aceasta, vedetele au plecat din Piața Revoluției, din București, cu un autocar inscripționat cu logo-ul celui mai dur reality-show. Rudele sau prietenii vedetelor le-au fost alături pentru a le transmite ultimele gânduri înainte de cursă, precum și fanii show-ului, care s-au strâns într-un număr foarte mare pentru a-și încuraja preferații.

Surorile Buble au venit însoțite de fina Lidiei. Adriana Trandafir a fost susținută de soțul său. Iar Ruby, concurentă în sezonul 2 al show-ului, le-a fost alături lui Connect-R și Shift, preferații săi din acest sezon.

Dornică să retrăiască aventura celui mai dur reality-show, Ruby a vrut să intre în cala autocarului și să pornească, la rândul ei, pe Drumul Împăraților.
Pe drum, emoțiile au fost puse la păstrare, iar relaxarea și voia bună au transformat cursa cu autocarul către prima destinație din sezonul 4 Asia Express într-o experiență de tabără a copilăriei. Vedetele au cântat, au dansat, au făcut dedicații, au spus poezii sau au interpretat parodii, până în momentul în care oboseala le-a răpus.

Cursa sezonului 4 Asia Express va porni din Turcia. Pe traseu urmează Georgia, Azerbaidjan și alte destinații surpriză.

Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină.
Sursa foto: Instagram
Asia Express imagini spectaculoase au apărut din Piața Revoluției unde vedetele au început cea mai grea competiție. Aceste Asia Express imagini surprind momentele emoționante alături de familii și fani. Asia Express imagini arată plecarea autocarul special, marcând start-ul unei aventuri unice pe Drumul Împăraților. Asia Express 2026 vine cu surprize pentru fanii competiției. Ce îi așteaptă pe concurenți.
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook