Simona Ionescu / Redactor Șef

Primele imagini șocante după explozia de la Beirut. 3.000 de răniți!

Primele imagini șocante după explozia de la Beirut. 3.000 de răniți!
O uriașă explozie din capitala libaneză, Beirut, a ucis cel puțin 27 de persoane și a rănit circa 3.000 de alte persoane, declară ministrul sănătății, conform CNN.

Motivul declanșării exploziei este momentan incert. Circulă pe internet mai multe fotografii și videoclipuri realizate de amatori, în care apare norul uriaș de fum. Se afirmă că exploziile au avut loc în contextul în care se aștepta verdictul în cazul uciderii fostului prim-ministru Rafik Hariri, în 2005. Pe o rază de câteva multe sute de metri se înregistrează daune materiale semnificative. Locuințe aflate și la 10 kilometri distanță ar fi fost afectate de suflul exploziei.

În urma exploziei au fost distruse mai multe clădiri și spitalele au devenit suprasolicitate. Șeful securității interne din Lebanon declară că evenimentul nefericit a avut loc într-o zonă în care se aflau mai multe materiale explozibile.

Situația românilor aflați în Beirut. Informații de la Ambasada României

MAE precizează ca imobilul Ambasadei României la Beirut a suferit avarii minore, iar întreg personalul misiunii diplomatice este în afara oricărui pericol. Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat ambasada cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență consulară.

MAE precizează că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut:  00961 5 924 849,  00961 5 920 432, 00961 5 920 452, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: 00961 76 775 503.

Sursa foto: Twitter

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre