Simona Ionescu / Redactor Șef

Dezvăluiri. Prințul Andrew a încasat bani murdari. Cine e escrocul internațional care i-a făcut cadou un milion de lire

Dezvăluiri. Prințul Andrew a încasat bani murdari. Cine e escrocul internațional care i-a făcut cadou un milion de lire
Ducele de York și fosta sa soție, Sarah Ferguson, au primit plăți „suspecte” la ordinele unul fost bancher de la Goldman Sachs, Selman Turk, ca parte a unei fraude internaționale de 40 de milioane de lire sterline. E implicat și un controversat om de afaceri libian. Legăturile duc până la Gaddafi.

Bancherul Selman Turk i-a fost prezentat prințului Andrew de către omul e afaceri libian Tarek Kaituni, cunoscut al fiului reginei Elisabeta II, la o petrecere cu ocazia unei zile de naștere la Castelul Windsor, la începutul verii anului 2019, relatează Telegraph. Cu câteva luni mai devreme, Turk și Kaituni fuseseră prezentați de prieteni comuni.

Legăturile prințului Andrew cu Libia datează de aproximativ 20 de ani, de când ducele a vizitat un târg de arme din Iordania împreună cu Robert Olney. El i-a fost prezentat pentru prima dată lui Kaituni, de către un șeic din Orientul Mijlociu, iar de atunci legăturile dintre cei doi au devenit extrem de strânse.

Prietenul libian al prințului Andrew le-a făcut fiicelor acestuia cadouri de zeci de mii de lire

Prințul Andrew și afaceristul libian s-au apropiat așa de tare, încât acesta din urmă a  fost inclus pe lista scurtă a apropiaților ducelui de York. The Sun arată că acesta a fost invitat la petrecerea de 21 de ani a Prințesei Beatrice, fiica cea mare a prințului Andrew în Spania, în august 2009, ocazie cu care i-a dăruit un pandantiv cu diamant în valoare de 18.000 de lire sterline. Mai târziu, a fost invitat și la nunta Prințesei Eugenie, fiica cea mică a prințului Andrew, în 2018.

Tarek Kaituni care are cetățenia americană, și care în 2005 a fost a fost condamnat pentru introducerea ilegală a unei mitraliere în Franța, s-a lăudat mai târziu cu influența sa asupra ducelui de York și că a ajutat la stabilirea unor întâlniri secrete cu dictatorul libian, colonelul Muammar Gaddafi. Libianul, ca și  fostul bancher, au fost invitații prințului la reședința regală din Windsor Great Park, în timpul unei vizite din februarie 2020.

După introducerea inițială, Turk și Kaituni (foto) au avut întâlniri cu ducele de York la Londra de cel puțin două ori, scrie sursa citată. Una din întâlniri a fost o cină organizată pentru prințul Andrew cu potențiali investitori la apartamentul lui Turk din South Kensington pe 5 decembrie 2019. Reprezentanții prințului au refuzat să comenteze dezvăluirile The Sun.

Prințul Andrew a încasat bani murdari

După ce a scăpat de procesul cu Virginia Giuffre, care l-a acuzat de viol și abuz sexual, fapte comise când ea era minoră, acum prințul Andrew este implicat într-un caz al Înaltei Curți, pe fondul acuzațiilor că i s-a dat numerar de către Selman Turk, bancherul acuzat că a escrocat o milionară turcă, frauda ridicându-se la 40 de milioane de lire sterline.

Documentele instanței arată că prințul Andrew ar fi primit un prim „cadou” în valoare de 750.000 de lire sterline, banii provenind de la milionara turcă Nebahat Isbilen. Lui Nebahat,  acum în vârstă de 76 de ani, Selman Turk i-a spus că suma va fi plătită „în schimbul asistenței cu pașaportul ei”, astfel încât să poată fugi de persecuția politică din Turcia. O altă plată de 350.000 de lire sterline, legată tot de Selman Turk, i-a fost făcută prințului Andrew printr-un alt cont.

Ulterior, ducele a rambursat cele 750.000 de lire sterline și nu există nicio bănuială că ar fi fost parte la presupusa fraudă, mai scrie The Sun.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre