Conform cifrelor de audiență consultate de Capital, debutul meciului a însemnat pentru PRO TV deja o audiență de peste 10 puncte de rating pe publlicul urban, mai mult decât dublu față de audiența KANALD, următorul post de televiziune clasat în topul audiențelor, care a înregistrat în respectivul tronson orar o audiență de 4,8 puncte de rating.

Minutele care au urmat debutului meciului au înregistrat o creștere a audienței pentru postul din Pache, finalul primei reprize ajungând chiar la 12,4 puncte de rating pe publicul urban, triplu față de Antena 1, care avea la ora aceea 4 puncte de rating, fiind următorul post de televiziune clasat.

Pauza dintre cele două reprize a avut o audiență de 7,9 puncte de rating, iar în repriza a doua, audiența a urcat din nou la peste 10 puncte de rating.

România a scăpat printre degete o victorie pe care o merita şi pe care nu a reuşit să şi-o asigure din timp, în ciuda faptului că a jucat mai bine de o repriză cu un om în plus.

George Puşcaş (25) a marcat golul tricolorilor, iar Gavin Whyte a adus egalarea (86), la singura ocazie a nord-irlandezilor în acest meci. Josh Magennis a fost eliminat în min. 39, iar România a avut două bare în acest meci, scrie capital.ro.

Prima repriză a fost una slabă, cu un joc încâlcit, lipsit de viziune din partea echipei antrenate de Mirel Rădoi.

România a deschis scorul în urma unei faze fixe, portarul respingând şutul lui Stanciu (25), după care Chiricheş a recentrat pentru Puşcaş, care a trimis în plasă de la limita ofsaidului.

După pauză, pe fondul superiorităţii numerice, România a dominat jocul şi şi-a creat multe ocazii de gol, însă nu a reuşit să marcheze.

Fără turiști prea grași în cabană! Ideea a avut un final neașteptat pentru operatorul turistic

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp