Simona Ionescu / Redactor Șef

Procesul Epstein. „Clienții” și prietenii miliardarului pedofil, în alertă. Ghislaine Maxwell va da nume pentru a-și reduce pedeapsa

Procesul Epstein. „Clienții” și prietenii miliardarului pedofil, în alertă. Ghislaine Maxwell va da nume pentru a-și reduce pedeapsa
Ghislaine Maxwell, fosta iubită a miliardarului Jeffrey Epstein a fost găsită vinovată de o serie de infracțiuni sexuale, miercuri, de un tribunal din New York în special de trafic cu fete minore între 1994 şi 2004.

Fosta iubită a miliardarului pedofil a fost arestată la 2 iulie 2020 și a fost acuzată în mai multe plângeri de faptul că a procurat fete (minore) pentru Jeffrey Epstein, de care acesta dispunea în locațiile sale de lux exclusiviste. Dacă va fi condamnată, ea riscă până la 65 de ani de închisoare.

„Clienții” și prietenii lui Epstein sunt în stare de alertă, deoarece, în continuare, pentru a-și reduce pedeapasa care ar ține-o tot restul vieții după gratii, Ghislaine Maxwell ar putea  „începe să dea nume”. Ideea e întărită și de faptul că Maxwell a fost văzută vorbind cu un jurnalist american în instanță cu numai câteva ore înainte de a fi găsită vinovată de trafic sexual de fete minore pentru Jeffrey Epstein și a afla să riscă 65 de ani de închisoare.

Găsită vinovată, Ghislaine Maxwell riscă 65 de ani de detenție

Conform procedurilor americane, Ghislaine Maxwell a fost găsită vinovată însă nu s-a pronunțat și o dată pentru comunicarea efectivă a sentinţei care va stabili perioada detenției. În vârstă de 60 de ani, Ghislaine Maxwell, fiica fostului magnat britanic Robert Maxwell, a fost judecată de la sfârşitul lui noiembrie de un tribunal federal din Manhattan. Ghislaine a fost vizată de şase capete de acuzare, în special că ar fi recrutat tinere, inclusiv minore, și le-ar fi obligat să întrețină relații sexuale cu Jeffrey Epstein și cu apropiații săi.

Ghislaine Maxwell a dispărut din cercurile mondene, pe care le frecventa asiduu, după moartea lui Epstein. Acesta a fost găsit spânzurat în celula sa, într-o închisoare de la New York, und4 era arestat preventiv, la 10 august 2019. Autopsia a stabilit că bărbatul s-a sinucis. Miliardarul pedofil fusese arestat la 6 iulie 2019 pe un aerodrom în New Jersey, la întoarceerea din Franţa, în baza unor acuzaţii de trafic sexual şi conspiraţie în vederea traficului sexual. Conform informațiilor apărute la acea vreme, el risca  45 de ani de închisoare.

Cei mai puternici oameni din lume, clienții lui Epstein

În cazul Epstein sunt implicate nume mari de pe scena politică și economică mondială. Prinţul Andrew, un apropiat al miliardarului, este la rândul său acuzat de abuzuri sexuale. Într-un interviu pentru BBC din noiembrie 2019, prinţul Andrew a dezminţit „categoric” astfel de acuzaţii, însă în ciuda negărilor sale, prietenia cu omul de afaceri american şi scandalul creat l-au făcut pe prinţ să se retragă din viaţa publică. Acuzele vin din partea Virginiei Giuffre Roberts, care susține că a fost forțată să întrețină relații intime cu fiul reginei Elisabeta II de trei ori, când era minoră, având doar 17 ani.

Și unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă, Bill Gates a fost menționat între apropiații lui Epstein, vorbindu-se de repetate vizite și întâlniri în casele acestuia.  Și acest aspect a fost invocat și de fosta lui soție, în momentul în care a decis separarea.

Se cunoaște relația proapiată dintre Epstein și fostul președinte american Bill Clinton. De altfel, Epstein a vizitat Casa Albă de cel puțin 17 ori în primii câțiva ani de mandat a fostului președinte, văzându-l pe Clinton la Executive Mansion pe parcursul a trei ani. Se știe că  prima invitație a primit-o la doar o lună după investirea sa în ianuarie 1993.

Un alt pasager frecvent al curselor private Lolita Express ale lui Jeffrey Epstein este alt fost președinte american, Donald Trump – a cărui proprietate Mar-a-Lago era aproape de proprietatea lui Epstein, Palm Beach. Trump a zburat de cel puțin șapte ori cu avionul privat Lolita Express al lui Epstein – de șase ori mai mult decât se știa anterior, au dezvăluit noile documente publicate la procesul lui Maxwell, scrie Daily Mail.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre