Dacă pe Cosmin Stan îl știu bine telespectatorii ProTv și îi apreciază prestația, pe cea care îi va fi colegă la prezentarea știrilor de duminică, Roxana Hulpe, nu o prea știu. Explicația e simplă: Roxana lucrează de 5 ani în ProTv, după un început la Cluj, dar tot timpul a fost reporter de teren, pe aproape toate tronsoanele editoriale care privesc viața socială. S-a implicat și în campanii caritabile, iar o perioadă a lucrat pentru emisiunea lui Cătălin Măruță. Atunci am și cunoscut-o și i-am apreciat seriozitatea și talentul.

Ca orice jurnalist profesionist și cu bogată experiență, Roxana Hulpe și-a dorit să ajungă fie la prezentarea jurnalelor de știri, atât de urmărite de public, fie să aibă propria emisiune. Cu nunta nu-i reușise anul acesta, din cauza pandemiei. Așa că măcar în carieră să facă un pas înainte.

Cum la ProTv părea că nu se vor schimba lucrurile, Roxana a purtat, luna trecută, negocieri cu postul Prima Tv, aflat acum în reorganizare, după schimbarea patronatului. Și obținuse acordul să prezinte Focus de la ora 18.00, vineri, sâmbătă și duminică, iar pe parcursul săptămânii să intre o altă vedetă.

Iar vedeta cu care s-a bătut palma era Andreea Berecleanu, fosta prezentatoare de weekend de la Antena 1. Doar că aceasta a insistat, iar până la urmă a obținut, să prezinte ea știrile în cursul săptămânii,dar și în weekend, la Prima Tv.

Între timp, conducerea ProTv s-a convins că scapă din mână un jurnalist serios și cu experiență (lucru rar, azi, în toate redacțiile!) și i-a oferit Roxanei Hulpe prezentarea știrilor din weekend, alături de colegul Cosmin Stan. Era tot ce-și dorea și Roxana fiindcă îi era greu să se rupă din colectivul Pro. Și, lucru mai rar, Roxana Hulpe va rămâne să muncească și ca reporter, zi de zi, pentru jurnalele de știri.

Ce spune Roxana Hulpe despre noul job

”Am ajuns la pupitrul Știrilor PRO TV, aici unde sunt toți colegii mei din redacție pe care îi vedeți zi de zi. Care investighează, documentează, întreabă și vă aduc cele mai importante informații cu aceeași dăruire și precizie. Ei vă aduc zilnic cele mai urmărite și apreciate știri din România.

Documentate în detaliu și privite mereu din toate unghiurile, astfel încât realitatea să ajungă, așa cum sunteți obișnuiți de 25 de ani, neștirbită în casele dumneavoastră. De aceea rolul pe care îl primesc acum este atât de încărcat de responsabilitate, pentru că voi prezenta munca celor mai buni reporteri, operatori și editori din România.

E o responsabilitate uriașă pentru mine, dar și o bucurie imensă să intru, în anul în care PRO TV împlinește 25 de ani, în fiecare duminică în casele dumneavoastră pentru a vă aduce alături de jurnalistul Cosmin Stan primele știri ale zilei.

Rămân însă și pe teren ca reporter și voi continua zi de zi să aflu, să știu, să înțeleg, să vă arăt realitatea în imaginile supinse de colegii operatori”, a declarat Roxana Hulpe după ce Pro Tv a anunțat că aceasta va rămâne în cadrul postului din Pache Protopopescu.

Foto: ProTv și Facebook

La ce filme se uita Nicolae Ceaușescu. Îi plăceau serialele

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri