Anunțul tulburător postat de un artist pe contul său de socializare a început să le dea de gândit fanilor săi. Să fie oare situația atât de complicată?
Randi, unul dintre tinerii artiști iubiți ai României e din ce în ce mai îngrozit de situația de pe planetă. Războiul din Ucraina și, mai nou, cel din Israel, l-a făcut să se gândească unde se poate ajunge și chiar să se întrebe dacă e cazul să plece din România și unde s-ar putea duce. „M-aș simți un ignorant dacă n-aș urmări știrile în momentul ăsta. În același timp, urmărindu-le, mă gândesc doar când să fug din țară și unde…”, a fost mesajul postat de cântărețul Randi.
„Caut buncăr, zona de nord”
Dar Randi a mers și mai departe și a postat un mesaj pe contul de socializare în care și-a anunțat fanii că a postat în zona Unirii, pe stâlpi, un anunț cu un text șocant. „Oameni buni, dacă vedeți niște afișe în zona Unirii, pe stâlpi, cu textul caut buncăr, zona de nord, 100 de metri decomandat, eu l-am pus”, a mărturisit cântărețul.
Raluka și Ana Baniciu, în mijlocul războiului din Israel
Printre vedetele României, care au simțit ce înseamnă cu adevărat războiul, au fost Raluka și Ana Baniciu, care au fost prinse în mijlocul bombardamentelor din Israel. Fetele au povestit, printr-un mesaj situația grea de acolo. Totul s-a terminat cu bine pentru cele două artiste, pentru că în scurt timp au reușit să ajungă în România.
„Ne-am trezit cu o sirenă pe strada noastră. Sirenă care ne anunța că trebuie să mergem rapid în buncăre. Nu am apucat să ajungem în buncăre, până când am auzit explozia propriu-zisă, în zona noastră. Doar că Israelul și Tel Avivul, în special, sunt cam cei mai tari pe parte de a se apăra, mai ales aerian.
„E chiar război, în adevăratul sens al cuvântului”
Nu știm dacă racheta, bomba sau ce a fost ea a avut explozie în cer sau pe pământ. Aici nu se vede absolut nimic că arde, fum sau ceva. Am aflat că nu e o chestie comună ce s-a întâmplat azi. Este pustiu pe stradă. Am încercat să ieșim să luăm ceva de mâncare și am auzit altă sirenă. Am intrat într-un buncăr al unui bloc, care era cel mai apropiat bloc.
Ne-au deschis niște oameni. Avem bilet de avion, de întoarcere, luni. Dar nu știm dacă aeroporturile s-au închis. (…) Înțeleg că au reușit să intre mulți civili din Gaza în Israel și au început să împuște pe stradă, în partea de Sud. Deci e chiar război, în adevăratul sens al cuvântului”, a povestit Ana Baniciu.
Noaptea groazei în Fâșia Gaza și în alte țări
Marți noaptea, însă, s-a petrecut ceva înfiorător în Fâșia Gaza, iar efectul s-a revărsat în multe țări din Europa și Orientul Mijlociu. Arabii au ieșit pe străzi și au protestat toată noaptea. Demonstranții au atacat și ambasade ale Israelului, Franța, SUA, sediul ONU.
A fost o explozie devastatoare în Gaza City, la Spitalul Baptist Arab al-Ahli. Oficialii palestinieni, din cadrul organizației Hamas acuză un atac al Israelului. Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății palestinian vorbește despre sute de victime, cel puțin 500, a relatat Sky News. Acolo se aflau pacienți și palestinieni care se adăposteau fiindcă le fuseseră distruse casele în raidurile israeliene.
Astăzi, oficialii din Israel au organizat o conferință de presă în care au arătat că o organizație teroristă palestiniană, Jihadul Islamic, a lansat greșit o rachetă care a lovit spitalul. Forțele armate israeliene spun că este rezultatul unui tir de rachetă eronat, comis de membrii organizației Jihadul Islamic. În sprijinul acestei afirmații au prezentat o înregistrare dintre doi militari Hamas, care vorbesc despre eroarea comisă de palestinienii lor.
La scut timp a venit și un răspuns scurt din partea mișcării teroriste Hamas: „Israelul minte”. Niciun fel de explicație.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook