Simona Ionescu / Redactor Șef

Recital spectaculos la Antipa cu „maestrul-vrăjitor” al violoncelului

Recital spectaculos la Antipa cu „maestrul-vrăjitor” al violoncelului
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă dă întâlnire miercuri, 26 august 2020, de la ora 19:00 în grădina sa, cu Adrian Naidin, supranumit de critici un „maestru-vrăjitor” al violoncelului. Acesta va susține un recital alături de Camerata de Tineret.

„Sunt întâlniri în viaţă care pur şi simplu te îmbogăţesc. Sunt oameni de la care primeşti pur și simplu o legătură de chei fermecate, cu care deschizi uşile sufletului. Al tău sau al altora. La fel cum unii nu pot trăi fără a scrie, alţii nu pot trăi fără muzică. Muzica e rugăciunea care se spune singură, iar cuvintele acestei rugăciuni sunt aluatul din care e plămădit”, susține Adrian Naidin.

Proiectul Camerata de Tineret, aflat sub îndrumarea lui Adrian Naidin, reprezintă dorința de a face muzică altfel. Sunt două generații incluse în acest proiect, iar abordarea muzicală este una deosebită: muzică consacrată clasică și călătoria prin universalitatea muzicii românești.


Învățăturile lui Petre Roman pentru fiica sa Oana care s-a filmat în cada cu spumă

Biohazard, Iarbă de august, expoziție haiku la Timișoara


Așadar, tinerii Răzvan Păun, Constantin Mușat, Ioan Munteanu, Andrei Mărăcine, Bogdan Vasian, Christopher Rotaru, Vlad Matei și Iacob Panighiant, împreună cu Adrian Naidin vă invită să parcurgeți împreună această călătorie inițiatică în lumea muzicii.

Concert gratuit cu respectarea normelor de siguranță

Intrarea este liberă, în limita spațiului disponibil, adică a 100 de locuri. Dacă sunteți interesați, puteți să vă rezervați loc accesând www.antipa.ro.

Participanții la evenimentul din grădina Muzeului Antipa vor respecta pe toată durata concertului regulile de prevenție sanitară: purtarea măștii de protecție; menținerea distanței fizice de 1,5 m între persoane; în timpul concertului, spectatorii vor rămâne așezați pe locurile rezervate.

Verificarea temperaturii se va face la intrarea în curtea muzeului. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade C, participarea la eveniment este interzisă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre