Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone au dominat anii ’80 în materie de filme de acțiune. Și ca două legende cinematografice care se respectă, cei doi au fost rivali pe vremuri, atunci când între ei totul era o competiție. Ulterior însă, au devenit cei mai buni prieteni și așa au rămas până azi.
În documentarul care a fost difuzat recent, „TMZ Presents: Arnold & Sly: Rivals, Friends, Icons” (traad. TMZ Prezintă: Arnold și Sly: Rivali, Prieteni, Iconuri), cele două mari legende ale filmelor de acțiune au povestit cum a început și în ce consta marea lor rivalitate, care a durat ani întregi.
Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone s-au motivat reciproc
„Nu e cale de mijloc în privința asta: El a fost de ajutor pentru cariera mea, pentru că am avut ceva ce puteam urmări,” a spus Schwarzenegger, în vârstă de 76 de ani, despre Stallone, în vârstă de 77 de ani.
Stallone a adăugat că, atunci când a apărut Schwarzenegger, „mi-am spus: în sfârșit, ceva care să mă motiveze. Pentru că el este, îndrăznesc să spun, competiție, o amenințare, orice cuvânt vrei să folosești. De îndată ce l-am văzut, a fost ca și cum bang, doi alfa ciocnindu-se,” a continuat Stallone. „Dacă intram la o petrecere, ne uitam unul la altul câteva secunde și apoi gândeam ‘Trebuie să-l înving. Nu a făcut nimic greșit, dar o va face.’”
Schwarzenegger a fost cel care a dat startul rivalității
Schwarzenegger a recunoscut că el a fost „cel care a început toată treaba asta … deschizând gura, spunând lucruri stupide, fiind competitiv.” Cei doi au râs despre un incident când amândoi deveneau cunoscuți în industrie – și Stallone l-a provocat pe Schwarzenegger aruncând flori pe el la premiile Globul de Aur.
Totul s-a întâmplat la ceremonia din 1977 când Rocky, filmul lui Stallone, a câștigat premiul pentru cel mai bun film, dar Schwarzenegger a primit titlul de cel mai bun actor debutant pentru rolul din „Stay Hungry”. Nemulțumit că nu a luat tot el acest premiu, Stallone l-a provocat pe Schwarzenegger, aruncând direct cu florile în el. Schwarzenegger și-a amintit amuzat întâmplarea și a mărturisit că ulterior, totul s-a transformat într-o rivalitate la scară mare.
Au concurat pe indicele de grăsime corporală, dar și pe scenele de acțiune
Stallone a recunoscut că, la un moment dat, el a ajuns să aibă doar 7% grăsime corporală, în timp ce Schwarzenegger avea 10%, transformând această diferență într-o competiție despre cine are cei mai mulți mușchi. Cei doi actori erau cunoscuți pentru fizicul lor musculos. „Devenise o competiție a corpului, a recunoscut Schwarzenegger.
Competiția a mers și mai departe atunci când aceștia au încercat să se întreacă în numărul de răufăcători pe care îi elimină în filme. Schwarzenegger a povestit că, dacă Stallone „a ucis 80 de oameni” într-un film, el trebuia „să omoare 87”. Această rivalitate a dus chiar la cereri exagerate pentru arme și scene de acțiune mai mari.
Au devenit parteneri de afaceri, dar și prieteni
Ulterior, în anul 1991, cei doi foști rivali au devenit parteneri de afaceri și buni prieteni. Împreună cu Bruce Willis au investit atunci într-un lanț de restaurante. „Când am investit amândoi în Planet Hollywood, am început să zburăm împreună în jurul lumii pentru a-l promova și am devenit prieteni fantastici. Este un om grozav și acum suntem inseparabili”, a spus Schwarzenegger.
Arnold și Sylvester au jucat împreună în patru filme de acțiune: „The Expendables” (2010), „The Expendables 2” (2012), „Escape Plan” (2013) și „The Expendables 3” (2014).
De la rivali la cei mai buni prieteni
Astăzi, cei care odinioară erau rivali sunt prieteni buni. Ambii au fost întrebați ce admiră cel mai mult la celălalt în timpul interviului din documentar.
Schwarzenegger a spus că admiră „dedicația și pasiunea lui Stallone. „Mi-aș dori să pot fi la fel de pasionat de lucruri ca el.”
„Este cu adevărat incredibil, și trebuie să vină de undeva, pentru că este un tip foarte emoțional, ceea ce eu nu sunt. Sunt emoțional, dar nu ca el. Sunt foarte diferit în această privință,” a adăugat el despre pasiunea lui Stallone pentru cinematografie și artă.
Stallone: „Schwarzenegger este ca un jucător de șah: nu știi ce se întâmplă, dar el își atinge obiectivele”
În ceea ce-l privește pe Stallone, acesta admiră faptul că Schwarzenegger este „constant” în toate momentele: „El este ca un sezon care nu se schimbă. Foarte organizat, foarte calculat, foarte atent. Eu nu sunt, și are dreptate, sunt foarte emoțional și tind să fiu influențat, iar lucrurile pot să deraieze logica destul de des. Și atunci faci greșeli, când inima ta copleșește creierul,” a spus actorul din Rambo.
„El este ca un jucător de șah: nu știi ce se întâmplă, dar el își atinge obiectivele. Și chiar are o inimă mare, chiar are,” a adăugat Stallone. „Adică, nu ai crede, pentru că noi suntem ‘băieții de acțiune’, dar suntem mai emoționali decât mulți actori de dramă, crede-mă. Nu crede niciun moment că nu suntem extrem de sensibili. Mai ales venind de unde am venit.”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook