Povestea lui Eli Lotar, fiul lui Tudor Arghezi, aproape necunoscut în România, dar celebru ca fotograf la Paris

Povestea lui Eli Lotar, fiul lui Tudor Arghezi, aproape necunoscut în România, dar celebru ca fotograf la Paris, este fascinantă. Născut la Paris, crescut la București și întors în Franța la doar 19 ani, Eli Lotar avea să intre în cercurile artistice în care se întâlnea fotografia cu suprarealismul, cinematografia și literatura. A lucrat alături de nume precum Germaine Krull, Joris Ivens și Luis Buñuel, a colaborat cu reviste de avangardă și a realizat imagini care au rămas printre cele mai puternice documente vizuale ale Parisului interbelic.

Una dintre cele mai cunoscute serii ale sale a fost realizată în 1929, în abatoarele de la La Villette. Imaginile cu animale, carcase și spațiile reci ale abatorului au ajuns în revista Documents, publicația asociată lui Georges Bataille, și au devenit reprezentative pentru felul în care Lotar transforma realitatea cotidiană într-o imagine stranie, neliniștitoare și aproape suprarealistă, după cum menționează Centre Pompidou.

Cine a fost Eli Lotar, fiul cu nume exotic al lui Tudor Arghezi

Numele său de naștere era Eliazar Lotar Theodorescu. S-a născut la 30 ianuarie 1905, la Paris, și a murit la 10 mai 1969, tot la Paris. Era fiul lui Tudor Arghezi și al Constanței Zissu, profesoară și poetă. Povestea venirii sale pe lume este una neobișnuită chiar și pentru biografia tumultuoasă a lui Arghezi.

În momentul în care Constanța Zissu a rămas însărcinată cu el, Arghezi era încă monah. Ion Nae Theodorescu, după numele primit la naștere și pe care l-a schimbat ca poet, a intrat la Mănăstirea Cernica la doar 19 ani și a rămas acolo mai mulți ani, potrivit Muzeului Național al Literaturii Române. Pentru a evita scandalul și comentariile legate de nașterea copilului „din flori”, Zissu a plecat la Paris, unde l-a adus pe lume pe Eliazar. Arghezi a recunoscut copilul, iar ulterior cei doi s-au căsătorit pentru o perioadă. 

Astfel începea viața unui copil care avea să aparțină, într-un fel, ambelor lumi: România lui Arghezi și Parisul care, două decenii mai târziu, avea să devină laboratorul său artistic.

Mama lui Eli Lotar, Constanța Zissu

Constanța Zissu este o prezență mai puțin cunoscută publicului decât Tudor Arghezi, însă rolul ei în povestea lui Eli Lotar este esențial.

Cei doi s-ar fi cunoscut în jurul anului 1902, iar unele cercetări biografice indică Piteștiul drept posibil loc al întâlnirii, prin intermediul familiei lui Arghezi. Cert este că relația dintre tânărul călugăr și profesoara Constanța Zissu a devenit în scurt timp una intimă. Și aici începe partea spectaculoasă a poveștii. În 1902, Arghezi avea aproximativ 22 de ani, iar Zissu era mai mare decât el. Era profesoară, avea preocupări literare și făcea parte dintr-un mediu intelectual. Arghezi era deja atras de poezie și publicistică, deși continua să fie implicat în viața monahală ca ierodiaconul Iosif.

După nașterea la Paris, Eli Lotar a ajuns să fie crescut în România, în familia tatălui său. A copilărit și a fost educat la București, iar adolescența sa a fost marcată de o relație complicată cu familia și de dorința de a pleca.

Eliazar Lotar Theodorescu este primul fiu al lui Arghezi, născut cu aproximativ două decenii înaintea celorlalți copii ai scriitorului, Mitzura și Baruțu. 

Cum a ajuns Eli Lotar fotograf

În România interbelică, Eli Lotar nu avea încă un nume în lumea artei. Era fiul unui scriitor celebru, dar propriul său drum avea să înceapă departe de literatura tatălui.  La aproximativ 19 ani, în 1924, tânărul pleacă definitiv spre Paris. Nu visa că va deveni unul dintre marii fotografi ai avangardei. Interesul său inițial era cinematografia.

Parisul anilor 1920 era unul dintre marile centre ale experimentului artistic european. Fotografia nu mai era privită doar ca mijloc de reproducere fidelă a realității. Artiștii începeau să experimenteze cu unghiuri neobișnuite, prim-planuri, contraste, forme geometrice și imagini care schimbau perspectiva asupra lucrurilor obișnuite.

În acest mediu, Eli Lotar, fiul lui Tudor Arghezi, o întâlnește pe fotografa germană Germaine Krull, una dintre figurile importante ale fotografiei moderne. Krull îi devine parteneră și, mai ales, mentor. Ea îl ajută să descopere tehnica fotografică și să intre în cercurile artistice pariziene.

În scurt timp, Lotar începe să publice în reviste precum VU, Jazz, Arts et métiers graphiques și Bifur și să participe la expoziții internaționale importante. Nu mai era doar fiul lui Tudor Arghezi, își construia propriul nume. În Parisul artistic al anilor 1920, începea să fie Eli Lotar.

Fotografiile cu care s-a remarcat: realitatea devenea stranie

Una dintre particularitățile fotografiei lui Lotar era capacitatea de a găsi ceva neliniștitor în lucrurile perfect reale. Nu avea nevoie să inventeze o lume suprarealistă. O găsea deja în oraș.

În loc să fotografieze Parisul ca pe o carte poștală, Lotar era atras de străzi, oameni, muncitori, spații industriale, animale, obiecte și detalii pe lângă care ceilalți treceau fără să se oprească. Această sensibilitate l-a apropiat de mediul suprarealist și de cercul din jurul lui Georges Bataille. Iar una dintre cele mai importante întâlniri avea să fie cu abatoarele de la La Villette.

La Villette, locul în care Eli Lotar a fotografiat partea întunecată a Parisului

În 1929, Eli Lotar realizează celebra serie de fotografii din abatoarele de la La Villette. Nu sunt imagini spectaculoase în sensul convențional. Dimpotrivă. Sunt dure, reci și uneori aproape incomode. Carcasele animalelor, picioarele de vițel, pielea, sângele și spațiile de lucru sunt transformate de aparatul său într-o lume aproape abstractă.

Centre Pompidou păstrează în colecțiile sale mai multe dintre aceste imagini, catalogate sub titlul „Aux abattoirs de la Villette”.

Fotografiile au fost publicate în Documents, revista lui Georges Bataille, iar seria a devenit una dintre cele mai cunoscute contribuții ale lui Lotar la fotografia de avangardă. Lotar nu evoca frumusețea convențională. Căuta ceea ce realitatea ascunde. Într-un oraș modern care se prezenta prin bulevarde, vitrine, arhitectură și viață culturală, fiul lui Tudor Arghezi îndrepta obiectivul spre locurile în care modernitatea își arăta partea brutală.

Fotografia lui Lotar și apropierea de suprarealism

Lotar nu poate fi redus pur și simplu la eticheta de „fotograf suprarealist”. Parcursul său traversează mai multe zone ale fotografiei moderne.

A fost influențat de Noua Viziune, de fotografia documentară, de jurnalismul ilustrat și de mediul suprarealist. A experimentat cu imagini urbane și industriale, portrete și reportaje.

O retrospectivă ce i-a fost dedicată fiului lui Tudor Arghezi, în 2017, la Jeu de Paume, a urmărit tocmai această evoluție, de la fotografia modernă și reportajele urbane până la cinema documentar și peisajele industriale și maritime. De aici vine și forța fotografiilor sale: ele sunt documentare, dar nu sunt simple documente.

De la fotografie la cinematografie

Chiar dacă s-a afirmat ca fotograf, interesul pentru cinema, cu care plecase inițial la Paris, nu a dispărut. Din contră, Lotar începe să lucreze tot mai mult în cinematografie, ca fotograf de platou, operator și cineast. Colaborează cu cineaști precum Joris Ivens, Jean Painlevé, Alberto Cavalcanti și Luis Buñuel.

De exemplu, în 1933 participă ca operator la filmul lui Luis Buñuel „Las Hurdes – Tierra sin pan” („Pământ fără pâine”), documentar despre condițiile de viață din regiunea spaniolă Las Hurdes. Și în cinematografie avea aceeași obsesie: să privească realitatea acolo unde nu era confortabil să privești.

Joris Ivens, Buñuel, Prévert și lumea artistică a Parisului

Lista oamenilor celebri cu care s-a intersectat fiul lui Tudor Arghezi spune mult despre locul său în cultura europeană interbelică. A lucrat cu cineastul olandez Joris Ivens, cu Luis Buñuel, Jean Painlevé și alți realizatori ai documentarului modern. A intrat și în cercurile literare și teatrale ale avangardei, apropiindu-se de oameni precum Jacques Prévert, Antonin Artaud și Roger Vitrac. Nu a fost un artist izolat: fiul lui Tudor Arghezi se afla în mijlocul unei generații care încerca să schimbe felul în care oamenii priveau lumea.

Un fotograf preocupat de oameni și de lumea muncii

În anii ’30, fotografia lui Lotar capătă și o importantă dimensiune socială. Îl interesează muncitorii, orașele, industria și oamenii aflați la marginea confortului burghez. Această orientare apare și în colaborările sale cinematografice și în proiectele documentare.

În 1946 realizează „Aubervilliers”, un documentar dedicat vieții din suburbia pariziană, cu text de Jacques Prévert și muzică de Joseph Kosma. Filmul este considerat una dintre realizările importante ale perioadei sale cinematografice. 

9.000 de negative și o operă redescoperită

După moartea lui Eli Lotar, în 1969, opera sa nu a dispărut însă. Arhiva fotografică a rămas în mare parte intactă, iar fondul ajuns la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris cuprinde aproximativ 9.000 de negative ale sale. Centre Pompidou a organizat încă din 1993 o amplă retrospectivă dedicată lui Lotar. 

Decenii mai târziu, interesul pentru opera sa a crescut din nou. În 2017, Jeu de Paume și Centre Pompidou i-au dedicat expoziția „Eli Lotar (1905 – 1969)”, cu peste 100 de tiraje de epocă și numeroase documente, filme, reviste și negative provenite din colecții și instituții internaționale. 

Când a ajuns Eli Lotar cunoscut de publicul din România

Și publicul cultural din România avea să-l redescopere pe fiul lui Tudor Arghezi. În 2019, expoziția dedicată lui Eli Lotar a ajuns la București, fiind inclusă în programul Festivalului Internațional de Poezie București. Muzeul Național al Literaturii Române a anunțat expoziția „Eli Lotar (1905 – 1969)” la Muzeul Colecțiilor de Artă.

Tot în 2019, Editura Muzeului Național al Literaturii Române a publicat și volumul „Eli Lotar”, coordonat de Damarice Amao, Clément Chéroux și Pia Viewing.

A fost un moment important pentru readucerea în atenția publicului român a unui artist care își petrecuse cea mai mare parte a vieții în Franța și despre care publicul larg nu știa că este fiul lui Tudor Arghezi.

Mai recent, anul trecut, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat un eveniment dedicat artistului. Conferința „Eliazar Lotar Theodorescu: fotograf și cineast” a fost susținută de dr. Ruth Oren.

Foto: Instagram

Citește și: Tudor Arghezi a vândut cireşe pentru a supravieţui şi a scris pe hârtie igienică

Georgeta Petrovici

Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.