Simona Ionescu / Redactor Șef
Așa a fost Gil Dobrică: un munte de talent, extrem de modest și mare iubitor de oameni. A muncit din greu tot timpul, chiar și atunci când urca pe scenă, pentru că voia să fie totul perfect. S-a născut la țară, în comuna doljeană Călărași, fiind al nouălea copil al familiei. Deși era cel mai mic, întotdeauna a fost considerat de mama lui drept cel mai muncitor. Un copil dornic mereu să ajute, devenit un adult de toată isprava, pe care te puteai baza.
Cât a stat în satul natal, aproape de malul Dunării, Gil a avut o copilărie fericită. A crescut într-o casă cu opt frați, unde veselia era cuvântul de ordine. Îi plăcea să joace fotbal, dar cu mingi făcute pe loc, chiar de copii. „Puneau multe cârpe strâns legate cu nojiţe şi băteau ghemotocul ăla toată ziua. Venea acasă cu buricele deştelor julite, că mai jucau şi desculţi. Avea şi momente când nu îi plăcea să stea cu prietenii. Şi atunci îl luam eu şi cu fratele geamăn, ba la grădină, ba să culegem bumbacul. Georgică, hai să ne bumbăcim, aşa îi ziceam.”, mai povestea cea mai mică dintre surorile lui. O mare pasiune a adolescentului Gil a fost și pescuitul, dar și să caute scoci de apă dulce pe care, ulterior, le găteau și mâncau.
„Era foarte priceput la munca câmpului. Îi plăceau caii, avea un cal Mugurel. Însă el încăleca pe toţi caii, poate îl simţeau că are suflet bun. Tăticul îl lua mereu la lucrul câmpului, la cosit. Nu pregeta de la treabă. Când trebuia să-i aducă lemne mămichii, el era săritorul. Mititel cum era, fugea să ia lemne şi le aducea cu brăţucul lui ăl stâng, că nu putea cu dreapta. Mămica zicea, săraca: –Uite, ăsta e vrednic, ăilalţi sunt nişte leneşi, puturoşi. Când se ducea să ia apă, se ducea la cişmeaua Alepirei (aşa era porecla unei femei din vecini) şi aducea găleata pe jumătate plină cu mâna a stângă, că pe dreapta i-o fracturasem eu. Şi mămica zicea: -Doamne, de ce ajutor îmi este, pe ăsta-l oprim să rămână şi pentru vite şi pentru cai şi pentru pământ, căruţă… Că era foarte muncitor…”, a declarat una dintre surorile sale, Florina, pentru Jurnalul Național.
Dar nu a rămas în casa părintească. Pe când avea 14 ani, a fost luat de către fratele cel mare și a plecat la Craiova, la școala de meserii, unde a devenit strungar. Dar, după ce a început să cânte, a colindat toată țara cu Cenaclul Flacăra și cu „Serbările Scânteii Tineretului“.
Cânta de când era mic dar, de fapt, nu prea avea nimic special. A devenit unicul Gil Dobrică pe la 17 ani, când a ajuns pe masa de operație, fiind nevoie să-I scoată amigdalele. Când a reînceput să vorbească, și-a dat seama că are o altă voce, cu un timbru apropiat de cel al lui Ray Charles. Și a urmat … succesul.
A început să cânte la Craiova, la restaurantul Periniţa, la restaurantul Minerva, la Sala Maură, unde veneau mulţi nemţi, suedezi, polonezi, francezi, oameni care aveau bani. Şi aşa l-au depistat. De la Casa Studenţilor i-au spus să meargă la Bucureşti că acolo se câştigă mai bine şi poate să se și afirme.
A plecat la București, a fost admis la Conservator, a făcut și Dreptul la seral, ajungând avocat în orașul Bacău pentru un scurt timp, dar s-a întors la muzică, atras mereu de farmecul scenei, fie ea și numai una de bar sau de casă de cultură.
La București a devenit popular în baruri ca Athenee Palace, Atlantic, Melody, Continental sau Inter, însă televiziunea și radioul l-au ocolit.
„L-am cunoscut pe Gil pe vremea în care aveam spectacole la Teatrul Bulandra, cu Ion Caramitru și trupa Sfinx. Pe el l-a adus Dan Andrei Aldea acolo și a rămas împreună cu noi… Era un om deosebit, un coleg extraordinar, un om foarte cald și un bun prieten. Era permanent dornic să se perfecționeze, însă marea lui neșansă a fost că nu a existat, în acea perioadă, un compozitor și pentru el. Așa că s-a descurcat singur și a tradus versurile unor cântece străine în limba română. Muncea foarte mult și știu că toți banii pe care îi primea îi trimitea familiei lui numeroase (el nu era căsătorit dar avea o mulțime de frați și surori), în timp ce el locuia într-o garsonieră modestă, în care avea doar strictul necesar. Familia era totul pentru el!”, povestea Florian Pittiș despre marele Gil Dobrică.
În 1996 a avut ocazia de a-l întâlni pe idolul său, Ray Charles, la Cerbul de Aur. „Cea mai frumoasă zi din viața mea”, după cum avea să mărturisească Gil. În ultimii ani de viață ți de carieră a colaborat cu trupa Nightlosers, cântând în deschiderea acesteia, în clubul Fire din București. A avut, de altfel, și o scurtă apariție în binecunoscutul clip al trupei – „Dragostea-i ca și o râie”.
S-a stins din viață la vârsta de 61 de ani, în 17 aprilie 2007, după o grea suferință. Încă din toamna anului 2006, cunoscutul cântareț suferea de gută cronică, de ciroză, dar și de pneumonie, fiind suspect de cancer.
Pe mormântul său apare cea mai dragă amintire: întâlnirea cu idolul său, Ray Charles.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
