Simona Ionescu / Redactor Șef

Michael Jackson a folosit 19 acte de identitate false pentru a face rost de medicamentele cu care se droga. Cineva îi ținea evidența

Michael Jackson a folosit 19 acte de identitate false pentru a face rost de medicamentele cu care se droga. Cineva îi ținea evidența
Sărbătorirea zilei de naștere a regelui muzicii pop (născut în 29 august 1958, Gary, Indiana, Statele Unite, acesra ar fi împlinit, luni, 64 de ani) a fost marcată de lansarea trailerul oficial al filmului produs de Fox „Cine l-a ucis cu adevărat pe Michael Jackson?” scoate la iveală detalii neafirmate public încă și cu adevărat terifiante.

În vârstă de 50 de ani, Michael Jackson a fost găsit fără reacție în locuința sa din Los Angeles, pe 25 iunie 2009, după ce a suferit un stop cardiac provocat de anestezicul Propofol – un medicament care, se pare, îi era administrat în mod obișnuit de medicul lui Jackson, Conrad Murray.

După cum știți, moartea starului a fost declarată omucidere, iar Murray și-a asumat întreaga vină. El a fost declarat vinovat de omor involuntar și a fost condamnat la patru ani de închisoare, executând mai puțin de doi. Murray a îndurat toată ura publică, chiar dacă Jackson – care ar fi împlinit luni 64 de ani – a abuzat de droguri în mare parte din viață în doze alarmante.

În plus, avea o adevărată „rețea” de medici care-i prescriau medicamente, medici care nu au făcut nicio zi de închisoare, potrivit unui nou documentar „TMZ Investigates: Cine l-a ucis cu adevărat pe Michael Jackson”, care va fi difuzat luna viitoare pe Fox.

„Este mult mai complicat decât atât: Dr. Murray era la patul lui când a murit, spune Orlando Martinez, detectivul LAPD desemnat pentru moartea lui Jackson, în documentar. Circumstanțele au condus la moartea sa timp de ani de zile, iar toți acești diferiți profesioniști din domeniul medical i-au permis lui Michael să dicteze propriile condiții, să obțină medicamentele pe care le dorea, când le dorea, unde le dorea. Toți aceștia sunt motivul pentru care el este mort astăzi”, citează NYPost.com.

Propofol, un sedativ-hipnotic, drogul preferat

Jackson luase Propofol în sticle de mărimea „Gatorade” (n.r. – băutură energizantă) în momentul morții sale, potrivit lui Ed Winter, asistent șef al medicului legist din LA County. Comunitatea medicală, în multe feluri, i-a facilitat obsesia pentru această substanță, potrivit lui Murray, care adaugă că Propofol „era singurul mod în care putea să adoarmă, mai ales când se pregătea pentru un turneu”. Michael Jackson a recunoscut că turneele au fost „o cruce de purtat” și ceva ce a urât.

Noul documentar face lumină asupra modului în care drogurile au jucat un rol „demolator” în viața lui Michael Jackson. Iată ce spune medicul curant al starului despre administrarea de Propofol „Nu era mare lucru – îl folosea de zeci de ani, diferiți doctori i-l dăduseră din toată lumea… și îi permiteau să injecteze uneori medicamentul”, spune Murray, care i-l administra în mod obișnuit lui Jackson. „Era capabil să-și injecteze el însuși Propofolul, iar medicii îi permiteau să o facă și era în regulă”.

Pe lângă Propofol, medicamentul improvizat pentru somn – unul despre care specialistul în adicții Dr. Drew Pinsky spune în mod explicit că nu este nici un medicament care ar trebui folosit pentru tratarea insomniei și nici unul care este stocat în mod obișnuit în afara unităților medicale – Jackson a fost dependent și de alte droguri de-a lungul carierei sale, potrivit documentarului.

Propofolul este un medicament sedativ-hipnotic utilizat pentru inducerea anesteziei generale. Calea de administrare disponibilă este cea intravenoasă. Molecula a fost patentată în 1977 și a fost aprobată pentru uz medical în Statele Unite ale Americii în anul 1989.

Cum a început Michael Jackson să se drogheze cu analgezice

Totul a început în 1984, când a suferit arsuri de gradul doi și trei la nivelul scalpului în timpul unui dezastru pirotehnic în timp ce filma o reclamă pentru Pepsi și i s-au administrat analgezice pentru a se recupera. După spusele lui Jackson, drogurile au pus stăpânire pe viața lui în anii care au urmat.

Michael Jackson s-a luptat cu drogurile încă de la începutul carierei sale. „Am devenit din ce în ce mai dependent de analgezice pentru a trece peste zilele de turneu”, spunea Jackson în înregistrările audio arhivate, explicând de ce a anulat ultima parte a turneului său mondial „Dangerous” din 1993 și a anunțat că va intra la tratament. Tot acest timp petrecut pe drumuri a fost o suferință pentru star. În imaginile arhivate, Jackson mărturisește: „Nu-mi place… trec prin iad în turnee”.

Un dermatolog l-a „împrietenit” pe star cu opioidul Demerol, analgezic foarte puternic

Lucrurile nu au făcut decât să se înrăutățească în anii care au urmat, deoarece Jackson a încurajat o relație cu celebrul dermatolog de la Hollywood Arnold Klein, care a murit la vârsta de 70 de ani din cauze naturale în 2015. Klein a recunoscut că i-a distribuit superstarului opioidul Demerol împreună cu alte substanțe.

Demerol este un analgezic opioid foarte puternic eliberat pe bază de prescripție medicală care este utilizat pentru a gestiona ameliorarea durerii pe termen scurt, atunci când alte tratamente pentru durere nu au efect. Conform rețetei, chiar luată doza corect, așa cum a fost prescrisă, riscul ca Demerol să provoace dependența de opioide, e major. Un opioid este uneori numit narcotic.

Michael Jackson s-a împrietenit cu celebrul dermatolog de la Hollywood Arnold Klein și se droga constant pentru tratamente minore, potrivit noului documentar.Klein i-a mărturisit lui Harvey Levin, producătorul executiv al TMZ – într-un interviu din noiembrie 2009 – că era „o rutină” ca Michael Jackson să vină la el la cabinet și să se drogheze cu Demerol „ore în șir”.  „Dr. Klein era mai mult decât bucuros și se justifica cu proceduri minore, spune Levin. Și a făcut acest lucru din nou și din nou și din nou”.

Jackson lua Demerol în cantități uriașe. Ajunsese la doze de 300 de miligrame, una după alta, potrivit lui Pinsky.  De alfel, cântărețul pop chiar menționează substanța în piesa sa din 1997 „Morphine”.

Dermatologul Arnold Klein ținea o agendă cu cxele 19 identități false ale lui Jackson, folosite pentru a scrie rețete

Debbie Rowe – fosta soție a lui Jackson, care a lucrat pentru Klein ca asistentă ani de zile – a vorbit doar despre doctor și nu despre fostul ei soț. Ea spune că Klein era cunoscut pentru faptul că făcea lucruri neetice pentru a curta elita de la Hollywood în cabinetul său.

„Erau momente în care el scria rețete pentru lucruri care nu aveau nicio legătură cu ceea ce îi tratam, spune Rowe în documentar. El scria rețete care nu se potriveau cu ceea ce un dermatolog ar scrie în mod normal o rețetă”. Și a mai a adăugat că Klein era „o persoană cu care vrei să stai, pentru că vei putea obține ceva în schimb”. De asemenea, s-a dezvăluit că, pe măsură ce relația dintre Jackson și Klein s-a transformat mai degrabă într-o prietenie decât în cea de doctor și pacient, dermatologul ar fi păstrat documente frauduloase despre cântăreț.

De altfel, Jackson își crease 19 pseudonime false pentru a aduna diferite medicamente, iar doctorul Klein ținea o agendă specială în care nota ce rețete mergeau la fiecare identitate falsă, potrivit lui Winter.

„Doctor shopping”

„Modul în care Michael a procedat pentru a obține toate aceste medicamente era doctor shopping. Avea mai mulți doctori diferiți cu care avea relații și se ducea la Doctorul A și cerea un sedativ, iar apoi se ducea la Doctorul B și putea să ceară același lucru”, susține chirurgul plastician al lui Jackson, Dr. Harry Glassman. Michael este responsabil, în mare măsură, pentru propria sa moarte, dar cu siguranță a avut mult ajutor din partea comunității medicale”.

Murray, care recunoaște că a ținut foarte mult la Jackson, spune că niciuna dintre aceste informații nu i-a fost împărtășită vreodată. Dr. Conrad Murray a împărtășit detalii despre moartea lui Michael Jackson și despre modelul său de comportament adictiv, i-a fost activat cu ani de zile înainte ca ei să se cunoască.

„A făcut să pară că eu eram singurul lui medic… Dacă aș fi știut că Michael mergea la cabinetul unui dermatolog sau la orice medic și că era injectat sau picurat zilnic cu opioide, ar fi existat un dans în doi pași. Unu, el are o problemă; doi, te voi duce acolo unde trebuie să fii tratat – și dacă nu reușești să faci asta, eu sunt afară”, spune Murray.

Regizor de turneu: „Să chemăm un psihiatru de top”

Lucrurile au atins limita în 2009, când Jackson se pregătea pentru turneul „This Is It”, dar comportamentul său a devenit o îngrijorare vizibilă pentru regizorul Kenny Ortega.

„Existau semne puternice de paranoia, anxietate și comportament de tip obsesiv. Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să chemăm un psihiatru de top, pentru a-l evalua cât mai repede. Nimeni nu-și asumă responsabilitatea. Să aibă grijă de el, în fiecare zi”, a scris Ortega într-un e-mail de îngrijorare în timpul repetițiilor. „Astăzi îl hrănim, îl înfășurăm în pături și îl sunăm pe doctorul lui”, a adăugat el.

De asemenea, Jackson repetase pentru turneul care l-a solicitat atât de mult până cu o zi înainte de moartea sa, pe 25 iunie. „Michael Jackson era dependent de droguri și era un maestru al manipulării, pentru că și eu am fost manipulat de Michael”, spune Murray. Conrad Murray spune că nu știa ce lua Michael Jackson de la alți medici în momentul în care l-a supradozat din greșeală pe cântăreț.

Chiar și Martinez recunoaște că Murray a suferit pe nedrept pentru consecințe care nu au fost neapărat din vina lui în întregime. „Știam că existau mai mulți medici care făceau ceea ce făcuse doctorul Murray și că o făcuseră pe parcursul mai multor ani, spune Martinez. Am decis să ne concentrăm asupra acelei nopți pentru latura penală. Așa că asta a anulat toate celelalte istorii cu ceilalți doctori. Sunt o mulțime de oameni vinovați care nu au avut niciodată o socoteală pentru moartea lui”.

Ce substanțe s-au găsit la autopsie în corpul vedetei

În noaptea de 24 spre 25 iunie 2009, cântărețul a fost transportat de urgență la Centrul Medical Ronald Reagan UCLA. Decesul a fost declarat la ora 14.26 joi, 25 iunie. În urma autopsiei, s-a spus că artistul a murit din cauza unei combinații de medicamente, propofolul și lorazepamul fiind numite ca substanțe principale. Printre celelalte medicamente găsite în organismul lui Michael Jackson au fost midazolam, diazepam, lidocaină și efedrina.

Michael Jackson a revoluționat muzica și deține cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor

De-a lungul carierei sale Michael Jackson a adus contribuții majore muzicii și dansului. El  a avut un imens succes comercial, fiind unul dintre cei mai controversați artiști din toate timpurile.  Al şaptelea copil al familiei Jackson, Michael a păşit prima oară pe scenă când nici nu împlinise şase ani, alături de fraţii săi. Era cel mai mic din trupă dar vocalistul principal. În 1971, şi-a început cariera solo, revoluționând industria muzicii cu primul album.

Unul dintre cele mai de succes albume  este „Off the Wall”, lansat în 1979, de pe care face parte și hitul „Don’t Stop ‘Til You Get Enough”. Peste trei ani a lansat albumul „Thriller”, care a rămas cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor. Istoria a consemnat că a rămas în top 10 Billboard 200 timp de 80 de săptămâni la rând, iar în 37 dintre acestea s-a clasat pe prima poziție. Albumul a avut 12 nominalizări la premiile Grammy și opt victorii.

Violența tatălui, în copilărie, l-a marcat pe artist

Michael Jackson în interviuri mai vechi, că era obligat de tatăl său să urce pe scenă. Încă de când a început să cânte, la 6 ani, a intrat în „program”: după ce termina de învățat și își făcea temele, mergea direct la studio, acolo unde înregistra melodii alături de The Jackson 5. Tatăl lor, Joseph Jackson își dorea foarte mult ca trupa să aibă succes, așa că punea munca pe primul loc. Bărbatul obișnuia să folosească cureaua pentru a le aplica „corecții” copiilor, dacă greșeau. Michael Jackson ajunsese să dezvolte o psihoză față de tată, și i se făcea rău fizic când părintele său se afla prin preajmă.

„Unii îi pot spune că era un disciplinar strict sau ceva de genul ăsta, dar era foarte strict. Era foarte dur. Doar o privire te speria… Dar îl iert…, povestea Michael Jackson într-un interviu pentru Oprah Winfrey, în 1993.  Mai mult, copiilor nu li se permitea să-l strige „tată” pe Joseph Jackson. “Spune-mi Joseph. Eu sunt Joseph pentru tine.”, povestea Janet Jackson, sora lui Michael Jackson, potrivit CBS News.

Ce se întâmplă cu urmașii lui Michael Jackson. De ce purtau măști în copilărie

În urma lui Michael Jackson au rămas trei copii: Prince Michael Joseph Jackson (25), Paris-Michael Katherine Jackson (24) şi Prince Michael Jackson II (20). Ei poartă și în prezent în coliere speciale, cenuşa rămasă după incinerarea cântprețului pop Primii doi copii ai săi au fost rezultatul relației cu asistenta medicală Debbie Rowe.

Debbie Rowe a șocat în 2003 opinia publică spunând: „Copiii mei nu-mi spun mamă pentru că nu îi las eu. Sunt copiii lui Michael. Nu că nu ar fi şi ai mei, dar i-am făcut special pentru el. Sunt oameni care merită să devină părinţi, iar el e unul dintre ei. Trebuia să-l răsplătesc cumva şi acesta a fost darul meu“. După ce s-a retras din viaţa copiilor, ea a avut ideea ca feţele lor să fie acoperite la fiecare apariţie publică, pentru a nu fi recunoscuţi.

Cel de-al treilea fiu a fost conceput cu o mamă-surogat. Este cunoscut că toți cei trei copii au fost concepuți prin inseminare artificială, folosindu-se materialul genetic al tatălui său, dar, nici chiar azi nu se știe cine este mama surogat, care i-a dat naștere lui Prince Michael Jackson II.

Cei trei copii au avut parte de o copilărie perfectă pe domeniul lui Michael Jackson,  Neverland, unde exista un parc de distracţii, un cinema şi o grădină zoologică şi au moştenit aproape jumătate din averea starului, primind de asemenea un buget anual de 8 milioane de dolari.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre