Nicolae Dobrin, maestru neegalat al fentelor cu balonul rotund

Vestea că Nicolae Dobrin a murit, pe 26 octombrie 2007, a provocat o uriașă durere în toată țara. Fotbalistul din Generația de Aur era alintat cu dragoste de fani ”Gicu”, ”Gâscanul” și ”Prințul din Trivale”. Țuica de Pitești a fost numită în cinstea lui ”Doi ochi albaștri”.
La înmormântare au participat peste 5.000 de persoane, iar când a început să cânte bunul său prieten din copilărie Gheorghe Zamfir jumătate de stadion plângea, jumătate aplauda.
Pe 26 august, ar fi împlinit 73 de ani. A fost decorat, post mortem, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru întreaga sa carieră de fotbalist.
Nicolae Dobrin era ușor de recunoscut pe teren, pe televizoarele alb-negru. Nu alerga mult după minge, ci aștepta momentul cel mai bun la mijlocul terenului, cu jambierele lăsate. Când ”mirosea” șansa de gol, fenta tot ce avea în cale, jongla de două-trei ori cu mingea, apoi șuta direct în poartă sau dădea pasă de gol.
”Prinţul din Trivale” a condus Argeşul din succes în succes, ajutând echipa piteşteană să câştige primele şi singurele sale titluri din palmares, în 1972 şi 1979. Era vremea când refrenul „Ce ne facem, oameni buni, cu acest Dobrin, care ascunde mereu mingea de n-o mai găsim?” se cânta pe toate stadioanele din ţară.
În toamna lui 1972, FC Argeş a jucat cu Real Madrid în Cupa Campionilor Europeni. A fost 2-1 la Piteşti şi 1-3 în Spania. În urma acestei „duble”, Don Santiago Bernabeu, cel mai mare preşedinte de club din istoria fotbalului, a vrut cu orice preţ să-l transfere pe Dobrin, fiind dispus să plătească două milioane de dolari, plus o instalaţie de nocturnă, pentru a-l avea în echipă. Numai că Nicolae Ceauşescu s-a opus plecării „Gâscanului” din România.
Şi-a încheiat cariera de fotbalist la 39 de ani cu un palmares uriaș: a participat la 409 meciuri în prima divizie naţională, înscriind 111 goluri. Ultimul meci pentru echipa naţională a fost cu ocazia meciului România – RDG, din 1980, după care a continuat ca antrenor.
Nicolae Dobrin a încetat din viaţă pe 26 octombrie 2007, în urma unei lungi şi grele suferinţe provocate de un cancer la plămâni.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook