Nicole Kidman și Keith Urban trăiesc în Nashville, Statele Unite și au împreună două fiice: Sunday Rose, în vârstă de 15 ani și Faith Margaret, în vârstă de 13 ani. Cu toate că mereu i-au ținut fiicele departe de agitația din lumina reflectoarelor, acum că Sunday Rose mai are puțin și face 16 ani, mama Nicole a decis că e cazul să o scoată pe tânără în lume.
Prezentă la Săptămâna Modei din Paris, Nicole nu a apărut singură la prezentările de modă, ci însoțită de fiica ei, Sunday Rose. Cele două au făcut senzație și au întors toate privirile în momentul în care au ajuns la locație.
Sunday Rose este copia fidelă a lui Nicole Kidman
Îmbrăcate în rochii negre mulate, cu părul desfăcut și cu ochelari de soare, Nicole Kidman și fiica ei au pășit pe covorul roșu, iar fotografii au rămas uluiți de asemănare, căci abia le puteau deosebi. Sunday a stat destul de retrasă în timp ce mama ei celebră făcea cu mâna fanilor și aștepta să fie fotografiată.
Nu este prima oară când Sunday apare cu mama sa la un eveniment public. În luna aprilie, Nicole Kidman a primit premiul AFI pentru întreaga carieră, iar Sunday a fost și ea prezentă, alături de sora ei, Margaret, dar și de tatăl Keith Urban.
Fiica cea mare a actriței, pasionată de muzică și actorie
Sunday a avut o pasiune pentru muzică încă de când era mică: „Ea cântă neîncetat”, a spus Kidman în 2010 despre fiica sa, care avea atunci 2 ani. „Are un repertoriu de aproximativ 30 de cântece: ‘The ABC Song,’ ‘Twinkle, Twinkle, Traffic Light,’ ‘So Long, Farewell.’” Se pare, de asemenea, că Sunday dorește să urmeze cariera mamei sale în industria cinematografică.
Într-un interviu din 2018, Kidman a împărtășit că Sunday se gândea deja să urmeze o carieră în industria divertismentului: „Cresc o fetiță care arată interes pentru regie în acest moment”, a spus ea. La Festivalul Internațional de Film de la Palm Springs din 2017, Kidman a spus că Sunday practică deja actoria: „Fiica mea tocmai a fost distribuită în piesa de teatru a școlii ei”, a spus ea. „Așa că, asta a fost prioritatea principală, să învățăm replicile împreună.”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook