Simona Ionescu / Redactor Șef
Tudor Arghezi este prezent acum în manualele școlare, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești. A scris poezii originale, pamflete, teatru, romane și literatură pentru copii. Cine nu îl cunoaște pe Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă?
Cei care nu îi apreciază poeziile și-ar putea schimba părerea dacă ar cunoaște povestea incredibilă a marelui poet.
Tudor Arghezi s-a născut într-o familie săracă, cu numele Ion Nae Theodorescu. A fost nevoit să se întrețină singur de la vârsta de 11 ani. Ca elev la liceul „Sfântu Sava”, s-a întreținut din meditații, la 16 ani era custode la o expoziție de pictură, iar la 18 ani era angajat ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila. În cel din urmă, a abandonat studiile și nu și-a susținut bacalaureatul.
La 19 ani, a trăit prima dramă a vieţii sale. Iubita de care era îndrăgostit a murit. Tânărul tulburat a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu.
Așa se face că a devenit călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica. În cei patru ani în care Tudor Arghezi a purtat straie bisericeşti autorităţile bisericeşti l-au considerat un călugăr care a încălcat canoanele.
Pe vremea când era slujbaş al bisericii, Arghezi a avut o intensă corespondenţă cu Aretia Panaitescu, o tânără de care se îndrăgostise. După mai multe abateri disciplinare, diaconul Iosif se desparte de lumea monahală. Şi-a dat demisia din funcţia de diacon în 1905 şi a plecat în Franţa.
În urma unei legături amoroase cu Constanţa Zissu, lui Tudor Arghezi i se naşte în 1905, la Paris, primul copil, nelegitim, Eliazar Lotar. Acesta ar fi fost, se pare, principalul motiv pentru care poetul părăseşte ţara. Pleacă la Paris cu gândul să reglementeze situaţia copilului nelegitim. De la Paris, ajunge în Elveţia unde vrea să urmeze cursurile Universităţii Catolice de la Fribourg. Dar nu avea Bacalaureatul, așa că visul de a ajunge student este imposibil.
A stat o vreme la Mănăstirea Cordelierilor din Elveţia, unde i s-a propus să treacă la catolicism, însă Arghezi a refuzat. Se spune că a făcut naveta între Paris şi Geneva cu motocicleta şi pentru a-şi câştiga existenţa în cei cinci ani cât a trăit pe meleaguri străine a prestat diverse meserii.
A lucrat ca bijutier şi ceasornicar în Elveţia. A încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăţa limba engleză. Ajunge în final în Italia, muncind şi aici din greu pentru a-şi câştiga existenţa.
Tudor Arghezi a revenit în ţară în 1912, la 32 de ani, și începe o intensă activitate publicistică. La 5 noiembrie 1915 se căsătoreşte cu Paraschiva Burda. Ca publicist, Arghezi se afirmă îndeosebi ca pamfletar.
În opinia lui, pamfletul ca gen jurnalistic reprezenta adevărata ”renaştere literară”. „Pamfletul poate fi ori bine, ori idiot scris. O linie medie nu există. Pamfletul bun este mai rar ca o bună poezie. De aceea a fost profesat numai de oameni inteligenţi”, spunea Arghezi.
Tudor Arghezi a fost învinuit de trădare şi colaboraţionism cu nemţii, în 1919, după o serie de articole. El scrise despre menţinerea neutralităţii României în Primul Război Mondial. A fost condamnat la ”cinci ani de recluziune” şi este întemniţat la Văcăreşti. După un an de închisoare este eliberat, prin decret regal. În 1927, la 47 de ani, Tudor Arghezi îşi publică primul volum de versuri, “Cuvinte potrivite”.
Dar, în 1943 ajunge din nou la închisoare din cauza unui pamflet, ”Baroane”. Era adresat şefului Legaţiei Germane în România, baronul Manfred von Killinger. Ziarul a fost confiscat, iar scriitorul e închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.
Tudor Arghezi a ieșit din pușcărie, dar comuniștii i-au interzis să mai publice. Poetul intră în cea mai neagră perioadă din viaţa sa. A fost exilat la Mărţişor, casa de lângă închisoarea Văcărești.
Cărţile poetului au fost retrase din librării, tipografia de la Mărţişor devastată. Comuniştii au vrut să îi ia şi casa. Alături de soţie şi cei doi copii, Baruţu şi Mitzura Arghezi, poetul a dus o luptă pentru supravieţuire.
„Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars gardul grădinii, am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată, pe cărămizi turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele de teracotă ca să le încălzească”, povestea Baruţu Arghezi.
Mulţi ani, familia a dus un trai la limita supravieţuirii, trăind din banii scoşi pe vânzarea cireşelor de la Mărţişor. Tudor Arghezi a continuat să scrie în toţi ani în care a fost interzis.
„La un moment dat, tata nu mai avea nici măcar hârtie de scris. A fost silit să scrie cu creionul pe hârtie de WC, care atunci se mai găsea sub formă de pachete dreptunghiulare, găurite într-un colţ de un fir de sârmă”, povestea Baruţu Arghezi.
Se spune că, pentru a nu fi confiscate, manuscrisele au fost îngropate la rădăcina unui tei, fiind mai apoi dezgropate şi ascunse în podul casei. Multe dintre însemnările lui Arghezi din anii în care a fost interzis s-au pierdut.
Abia la 72 de ani a fost reabilitat, în 1952, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Poetul a plătit un preţ pentru revenirea în viaţa publică: articole favorabile regimului Dej.
Reintegrat în viaţa publică, Arghezi este sărbătorit ca poet naţional în 1960, la împlinirea vârstei de 80 de ani şi în 1965, când aniversează 85 de ani. Arghezi a murit pe 14 iulie 1967, la 87 de ani. A fost înmormântat alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naţionale. Tot acolo se află și mormântul celebrului câine Zdreanță.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
