Simona Ionescu / Redactor Șef
Lica Gheorghiu se numea, de fapt, Vasilica. Era fiica cea mare a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Se visa mare vedetă de film și își băga nasul în distribuțiile filmelor din epocă.
Lica Gheorghiu a fost uitată și ocolită după ce tatăl ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a murit (1965). S-a purtat ca o mare divă și a avut două căsătorii eșuate, plus un amant. În cele din urmă, la 59 de ani, a murit și ea, anonimă și uitată, la Budapesta, în 1987.
Din primului mariaj cu juristul Marcel Popescu, au rezultat trei copii: Sanda (economistă, decedată în 2005), Gheorghe (inginer, decedat în 2005) și Mândra, notar public.
Cât timp tatăl ei s-a aflat la putere, Lica Gheorghiu a trăit ca o vedetă. Râvnea la statutul de mare actriță de film. Și-a băgat nasul prin culise, solicitând să fie inclusă în distribuţia unor filme.
Mai mult, cerea regizorilor să renunţe la alte prezenţe feminine despre care credea că ar fi putut-o eclipsa.
„Nu e talentată, dar e tare-n tată“. Asta se spunea în epocă despre Lica Gheorghiu.
După ce şi-a abandonat studiile economice la Moscova, poziţia tatălui i-a asigurat statutul de vedetă a filmului românesc.
A fost distribuită în mai multe filme importante ale epocii, dar a avut o prestație modestă.
Prima peliculă în care apare ca interpretă a fost „Erupţia“ (1957), debut în regia de film al lui Liviu Ciulei.
Pe afiş a fost trecută Lica Popescu, după numele soţului din acea perioadă. „Să nu uităm niciodată că primul care a făcut o afacere cu tovarăşa Lica a fost Liviu Ciulei, cu a sa , «Erupţie», film în care a jucat şi ea…De altfel, se zice că Liviu i-ar fi dat lecţii de joc actoricesc“, scria în memoriile sale regizorul Geo Saizescu.
Au urmat apoi „Avalanşa“ (1959, regia), „Soldaţi fără uniformă“ (1961), pe „Lupeni 29“ (1963), „Tudor“ (1963), „De-aş fi…Harap Alb“ (1965) şi „Procesul Alb“ (1965).
După moartea tatălui, filmele în care a jucat fie n-au mai rulat deloc, fie au circulat în versiuni amputate. Oricum, au fost extrase secvenţele în care apăruse „Prinţesa Roşie“.
Paul Cornea, fost director al Studioului Cinematografic Bucureşti între 1958 şi 1965, a povestit despre acele vremuri, în cartea „Ce a fost. Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache“.
„Un bun exemplu despre natura dificultăţilor cu care m-am confruntat în cinematografie îl constituie cazul Licăi Gheorghiu.
Fiica cea mare a Şefului Suprem voia să interpreteze roluri principale în filme, deşi nici talentul, nici înfăţişarea n-o calificau pentru asta.
Avea un cap frumos, cu trăsături regulate, dar inexpresive, era scundă şi avea picioare scurte.
O dezavantajau însă considerabil rigiditatea gesturilor, caracterul lemnos al mişcării scenice, îndeosebi rostirea. Cea mai banală propoziţie suna în gura ei placid şi fals.
Ea era încredinţată că posedă calităţi de star, iar un anturaj iresponsabil îi întreţinea convingerea, prin linguşeli inadmisibile.
Ruptă de realitate, crescută în serai, incultă, capricioasă şi răsfăţată. Dispunea indirect de o influenţă enormă, neezitând în alegerea mijloacelor. Devenise un personaj temut, pe care până şi înalţii funcţionari de partid se străduiau să-l evite”, explica Paul Cornea.
„Preliminariile turnării au fost dominate de căutarea unei interprete pentru rolul principal, fiindcă regizorul nu voia să recurgă la vreuna dintre actriţele de teatru cunoscute.
După multe investigaţii, s-a oprit în cele din urmă la o fată tânără, zveltă, frumoasă şi inteligentă, Irina Petrescu. Probele ei arătau convingător, iar primele secvenţe turnate au confirmat opţiunea.
Or, tocmai atunci am primit un telefon de la Constanţa Beşcu, persoana de legătură a Licăi cu lumea culturii. Mi se cerea să studiez posibilitatea înlocuirii necunoscutei descoperite de Ciulei prin vedeta din Primăverii.
I-am răspuns pe loc că n-am ce studia: nu-mi revenea mie, nici nimănui altuia decât lui Ciulei să decidă distribuţia. O făcuse, căzusem de acord cu ea.
Am crezut că lucrurile vor rămâne aşa. Mă înşelam. După trei zile, Ciulei şi cu mine am fost invitaţi la Răutu (n.r. Leonte Răutu, șeful Direcției de Propagandă și Cultură a CC al PMR).
A fost o conversaţie politicoasă. Am înţeles îndată că şeful Propagandei nu vrea să impună o soluţie, ci s-o negocieze.
Sub pretextul interesului deosebit pe care-l poartă filmului, a argumentat că rolul Irinei Petrescu ar presupune mai degrabă o femeie matură decât o fetişcană. Cu accent iritat, Ciulei l-a contrazis, justificându-şi alegerea şi declarând că, în orice caz, el nu e dispus să accepte.
Am fost întrebat, la rându-mi, ce gândesc, şi am răspuns că sunt total de acord cu regizorul”, a povestit Paul Cornea.
Când avea 10 ani, copilul Stelian Tănase a fost dus la filmul ”Tudor”, cu clasa.
”Clou-ul filmului era tovarășa Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghiu Dej, dictatorul României în viața reală. O femeie mărunțică, dolofană, cu figura de gospodină banală, cu o voce proastă, fără nici un un pic de talent.
Făcea pe fecioara îndrăgostită. Nu avea nimic care s-o recomande pentru un rol în vreun film de pe lumea asta, dar ea voia să fie artistă, vedetă de cinema.
Nu era la prima ei apariție cinematografică, toate celelalte roluri, la fel de lamentabile”, a scris Stelian Tănase, pe blogul său.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
