Zavaidoc cânta atât de frumos încât făcea publicul să plângă

Celebrul muzician Zavaidoc încânta lumea boemă a restaurantelor bucureştene din perioada interbelică. Dar, era o vedetă națională. Se spune că era un bărbat chipeş, extrem de iubit de public, dar mai ales de femei. Cronica vremii consemnează că auditoriul era impresionat până la lacrimi. Primea onorarii uriașe și ajunsese bogat. Nu i-a ajutat prea mult timp. A avut momente de glorie, dar la sfârşitul vieții lui a rămas orb, bolnav şi sărac lipit.

Tata lui Zavaidoc „cânta la ţambal de plângeau şi surzii”

Zavaidoc este numele cunoscut și rămas în istorie al lui Marin Teodorescu. „Nasul” lui Marin este un generalul român Traian Moșoiu, caree l-a botezat după un regionalism, „zavaidoaca”. Prin Teleorman acest cuvânt înseamnă  „năbădăios”.

Venirea lui Zavaidoc în București a fost cauzată de o dramă. A rămas orfan și ajunge în București alături de fratele Vasile și sora Zoe și formează taraful Frații Zavaidoc. Vasile cânta la vioara, Marin la chitară, Zoe la acordeon. Nu aveau studii. Tot ce știau era de la tatăl lor.

Marin Teodorescu, pe numele său real, s-a născut la 8 martie 1896, la Pitești. Era fiul vestitului lăutar Tănase Teodorescu și al Constandinei. Toţi copiii au moştenit talentul muzical din familie, atât Marin, cât şi fratele său Vasile, dar şi cele două surori ale lor, Maria şi Zoe. Ziarele vremii scriau că Tănase „cânta la ţambal de plângeau şi surzii”.

Când Zavaidoc a împlinit 14 ani, el şi fraţii săi au rămas orfani de tată s-au văzut în postura de a asigura resurse financiare pentru familia sa.

A luptat în Primul Război Mondial

În 1916, Marin pleacă în Armată, iar peste doi ani se înrolează voluntar, împreună cu fratele său Vasile, și participă la Primul Război Mondial. În această perioadă, îi încântă cu muzica sa lăutărească pe ofiţerii din serviciul militar. Atunci, generalul Traian Moșoiu îl botează Zavaidoc.

Apoi cutreieră spitalele, alături de George Enescu şi cântăreaţa de operă Elena Zamora, aducând răniţilor din război puţină alinare. În anul 1919, Zavaidoc făcea parte din trupele române care au ocupat Budapesta.

După război se stabilește definitiv la București unde primește lecții de canto. Taraful Zavaidoc şi-a reluat activitatea artistică. La scurtă vreme, muzica tarafului a ajuns renumită în toată ţara, dar şi peste hotare.

În anii 1925-1926 Zavaidoc a semnat primul contract, cu Casa de discuri Columbia, imprimând apoi peste 30 de discuri vinil. Au devenit celebre melodiile ”Cântec al lui Zavaidoc”,”De când m-a aflat mulțimea”, ”Dragostea e ca o râie”,”Mărie și Mărioară”, sau ”Pe deal, pe la Cornățel”. I-au adus câștiguri de milioane de lei.

A cântat în cârciumile celebre ale vremii

Zavaidoc avea o pasiune pentru muzica lăutărească. I se părea că, interpretată în localurile bucureştene, era mai aproape parcă de inimile publicului.

În cârciumile „Vişoiu”, la „Kiseleff”, „Carpaţi”, sau „La cotitură”, în grădinile de vară sau „La Mariţa Borţoasa”, Zavaidoc aducea fericire în sufletele clienţilor. Rupea inimile admiratoarelor. Bucureştiul acelor ani intrase în febra muzicii magnifice al lui Zavaidoc.

Se spune că localul ”Cireșica” de lângă Grădina Cișmigiu, celebru pentru protipendada vremii, ajunsese să fie foarte cunoscut datorită muzicii lui Zavaidoc. Călătorii cu tramvaiul denumeau staţia după supranumele celebrului muzicant.

Zavaidoc a preferat să cânte pentru lumea restaurantelor, a cârciumilor nu întotdeauna cu „ştaif”. Aici câştiga onorarii incredibile fiindcă umplea restaurantele cu clienţi care rămâneau la mese până dimineaţa numai pentru a-i asculta cântecele.

Pe cât de bogat ajunsese, celebrul lăutar era pe măsură de mărinimos. Se spune că atunci când gunoierul trecea pe stradă, Zavaidoc îl invita în casa sa, de unde acesta îşi putea alege orice costum îşi dorea. Zavaidoc era extrem de generos şi cu nepoatele sale, dar şi cu tinere studente talentate de la Conservator.

S-a însurat la 43 de ani

Cu atâtea admiratoare, Zavaidoc avea să se căsătorească abia când a împlinit 43 de ani. Aleasa inimii sale fiind Constanţa, o fată mai tânără decât el cu 15 ani, care avea să-i dăruiască două fete și un băiat.

Se spune că la naşterea primului său copil, Zavaidoc a cântat o noapte întreagă cu fetiţa în braţe, de fericire. Iar la naşterea băiatului, lăutarul a mers pe străzile Piteştiului într-o sanie ticsită cu sticle de şampanie. A dat de băut tuturor celor pe care i-a întânit în cale.

În 1943, a primit ordin de concentrare la o unitate din Târgovişte. Zavaidoc pleacă apoi la Tighina, unde cântă pentru armata română şi unde militarii au transformat în șlagăr melodia sa ”Soldățelul lui tăticu”.

Vine ziua de 4 aprilie 1944, în care bombardamentele distrug casa lui Zavaidoc din apropierea Gării de Nord, şi o omoară pe sora sa, Zoe. Rămân în grija lui cei cinci copii ai acesteia.

Zavaidoc se refugiază la Caracal, unde cânta noaptea prin localuri. Se îmbolnăveşte grav. Diagnosticul pus de medici fiind „nefrită galopantă”. Deprimat, fără casă şi fără bani, foarte afectat de moartea surorii sale Zoia, Zavaidoc a şi orbit, după ce tensiunea i-a ajuns la 28. Trăiește în chinuri până la sfârșitul vieții, 13 ianuarie 1945. Avea 48 de ani.