Robert De Niro a cheltuit peste 50.000 de dolari pentru copilul despre care a aflat 10 ani mai târziu că nu este al lui

Robert De Niro a cheltuit peste 50.000 de dolari pentru copilul despre care a aflat 10 ani mai târziu că nu este al lui
Robert De Niro este o adevărată legendă a cinematografiei americane. Este admirat de publicul din întreaga lume pentru talentul său actoricesc, dar și pentru că este un tată model.

Robert De Niro își împarte timpul în așa fel încât să se poată ocupa de cei șase copii, pe care îi are cu fostele partenere de viață. Cu toate că este un părinte dedicat, a declarat la un moment dat că „nu este nimic mai ironic şi mai contradictoriu decât viaţa însăşi”.

Vedetele de la Hollywood își trăiesc viața în lumina reflectoarelor, fiind permanent în vizorul publicului. Detaliile din viața personală și multe dintre secretele unuia dintre cei mai mari actori au fost expuse în Cartea De Niro: A Lif.

Una dintre „picanteriile” povestite de Shawn Levy este modul în care Robert De Niro cucerea femeile. Vedeta invita domnişoarele de care era interesat la el în maşină şi nu le mai lăsa să plece până nu îi dădeau numărul lor de telefon. Culmea e că asemenea strategie prea puţin elegantă funcţiona! Cel puţin a funcţionat în cazul Helenei Springs. Helena era cântăreaţă backup pentru Bob Dylan, Bette Midler şi Elton John atunci când De Niro a urmărit-o pe bulevardul Vicente din LA în maşina lui decapotabilă. 

„Dacă eu mergeam repede, mergea şi el repede, dacă eu încetineam, încetinea şi el. Nebunul ăsta mă urmărea şi nici măcar nu-l cunoşteam. Într-un final, a făcut semnul unei rugăciuni cu mâinile şi m-a rugat să mă opresc. M-am oprit şi atunci m-a întrebat dacă putem lua masa împreună”, a dezvăluit Springs.

Cântăreaţa n-avea mai mult de 22 de ani atunci. Şi-a dat seama că era Robert De Niro cel care o curta şi a acceptat să ia masa cu el. Mai mult, a petrecut noaptea împreună cu legendarul actor. După care au decis amândoi să aibă o relaţie amoroasă fără să se complice prea mult. Se vedeau, între timp, şi cu alte persoane. În timpul relaţiei lor deschise, Helena a rămas gravidă de două ori.

Robert de Niro i-a oferit 50.000 de dolari 

A scăpat singură de prima sarcină, fără să-i spună nimic lui Bobby – cum era cunoscut De Niro –  iar la a doua a avut sentimente diferite. Şi-a dorit să facă copilul şi i-a spus şi actorului asta. Doar că acesta nu-şi dorea sub nicio formă un copil la acea vreme şi a încercat să o convingă şi pe ea să avorteze.

În ciuda insistenţelor lui de-a nu duce sarcina până la capăt, Springs a născut pe 1 iulie 1982 o fetiţă, pe nume Nina. Actorul i-a oferit proaspetei mămici 50.000 de dolari, ca un cadou, după care a pregătit camera nou-născutului. Dar n-a vrut să se mai implice cu nimic în viaţa copilului. Doar el nu-şi dorise copil, deci nu simţea că era datoria lui să aibă grijă de el.

Robert nu şi-a văzut copila timp de trei ani când primise o scrisoare de la un avocat, în 1992, care-i cerea pensie alimentară. Springs era căsătorită cu altcineva atunci, dar voia ca De Niro să-şi facă datoria până la capăt. Fetiţa avea 10 ani în acel moment.

Testul de paternitate a spus adevărul

Judecătorul a cerut ca De Niro să facă un test de paternitate pentru a stabili dacă el era cu adevărat tatăl fetiţei sau nu, iar Robert a fost de acord. Rezultatul a arătat, spre surprinderea tuturor, că actorul nu era tatăl fetiţei.

Cu toate că Springs a continuat să-i ceară starului hollywoodian bani pentru creşterea copilului, pentru simplul motiv că au fost cândva parteneri de viaţă şi credeau amândoi că concepuseră împreună fetiţa, vedeta din The Wizard of Lies a refuzat şi pe mai departe să contribuie financiar la creşterea Ninei.

Ai Iphone? Apple plătește 113 mil. $ despăgubiri pentru că ți-a umblat în sistem și te-a ars la buzunare