L-a felicitat Gheorghe Gheorghiu Dej, l-a medaliat Ceaușescu, dar și Iliescu. Academia Română l-a făcut membru de onoare.
El este părintele calculatoarelor electronice din România. Academia din Bulgaria i-a înscris numele în istoria tehnicii de calcul
Născut în Basarabia, Victor Toma a fost unul dintre refugiații basarabeni care au reușit să impresioneze lumea printr-o perseverență uluitoare, o inteligență rar întâlnită și mult caracter. În jurul anilor 1940, acesta a ajuns în România, iar cinci ani mai târziu a devenit absolventul Universității Tehnice, Secția de radio-comunicații.
În perioada în care a lucrat pentru concernul Tesla din Praga (anii 1946-1948), basarabeanul a reușit să facă și prima sa invenție. E vorba de un releu electronic discriminator de tensiune. O lucrare incredibilă brevetată în Cehoslavia. Dar oprită de Ministerul Apărării pe motiv că nu era destinată… publicului larg. Adevărul era însă cu totul altul: Toma lucrase la un proiect secret militar fără să aibă nici cea mai mică cunoștință.
Basarabeanul a scos și CET-501, un calculator cu performanţe superioare
În anul 1964, Victor Toma reușește să scoată la lumina zilei un calculator românesc 100%, realizat la Institutul de Fizică Atomică din București, cunoscutul CET 500. Toma a realizat totodată și primele calculatoare electronice din România din generaţia I-a, pe bază de tuburi electronice şi cilindru magnetic de memorie.
Dar și din generaţia II-a, tranzistorizate şi cu memorie operativă pe ferite. N-a mai durat mult și în anul 1966, basarabeanul a scos și CET-501, un calculator cu performanţe superioare în privinţa vitezei. Dar și a capacităţii memoriei operative, a setului de instrucţiuni şi a echipamentelor periferice folosite.
Singura sa extravaganță a fost o mașină
Pe marele academician nu l-au interesat niciodată banii, era îndrăgostit iremediabil de calculatoare și invențiile sale. Singura sa nebunie a fost o mașină pe care a cumpărat-o în rate. Și și-a împlinit un vis: a făcut ocolul lumii. Academicianul Victor Toma s-a stins în 2008.
Sursă foto: alchetron
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook