Simona Ionescu / Redactor Șef

Roxen se pregătește de „covorul turcoaz” și să stea izolată în bulă, la Eurovision

Roxen se pregătește de „covorul turcoaz” și să stea izolată în bulă, la Eurovision
La sfârșitul săptămânii viitoare, reprezentanta României va ajunge la Rotterdam, în Olanda, unde va participa la ediția din acesta an a celebrului concurs de interpretare Eurovision.

Roxen se pregătește de „covorul turcoaz” și să stea izolată în bulă, la Eurovision. Delegația țării noastre va defila în deschiderea evenimentului, pe celebrul covor turcoaz. Organizatorii au transmis, duminică, detalii cu privire la desfășurarea evenimentului. Olanda se pregăteşte săptămâna aceasta de marea sărbătoare a muzicii europene.

Mii de persoane, cu obligaţia prezentării unui test negativ de COVID-19 şi purtării măştii sanitare, vor putea asista la marea finală. Sala de spectacole va găzdui câte 3.500 de spectatori la finala de sâmbătă. Dar şi cele două semifinale de marţi, 18 mai, şi de joi, 20 mai, şi la repetiţiile generale. Această cifră reprezintă doar 20% la sută din capacitatea sa.

Roxen se pregătește  pentru „bula” specială la Eurovision

Finala Eurovision e programată de sâmbătă, 22 mai, în oraşul-port Rotterdam. Și în cazul candidaților s-au pregătit măsuri stricte de protecție împotriva COVID-19. Concurenții, printre care se va găsi și reprezentanta României, Roxen, vor trebuie să păstreze izolarea într-un fel de „bulă specială”.


De asemenea, cu 48 de ore înainte competiției, Roxen și ceilalți români care fac parte din delegația oficială vor fi testați pentru COVID-19. În plus, delegația României, ca și restul delegațiilor, vor fi obligate să stea separat de public.

Amintim că ediţia din 2020 a Eurovision a fost anulată pentru prima dată în istoria organizării acestei competiţii muzicale. S-a întâmplat în contextul pandemiei de COVID-19.

TVR 1 va transmite imagini cu Roxen de la Rotterdam

„Sunt incredibil de nerăbdătoare să păşesc pe Turquoise Carpet (n.r. – covorul turcoaz, trad.) şi să iau parte la un eveniment absolut unic! Dar focusul nostru şi atenţia noastră ramân, în continuare, pe zilele de luni şi de marţi, când vrem să dăm tot ce avem mai bun!”, mărturiseşte Roxen, reprezentanta României.

Ediţia de luni a emisiunii „Destinaţia Eurovision”, difuzată de TVR 1 va aduce imagini inedite cu defilarea delegaţiei României pe covorul turcoaz. Emisiunea urmăreşte pas cu pas reprezentanta României. Este difuzată în fiecare seară la TVR 1, TVR Moldova şi TVR Internaţional, de luni până vineri, de la ora 20.50 (în seara Finalei, de la 21.45), cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.

Prima semifinală Eurovision, în care va concura şi reprezentanta României, Roxen, cu melodia „Amnesia”, va avea loc pe 18 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22.00.

Cine sunt favoriții competiției actuale

Cântăreaţa franceză Barbara Pravi, comparată adesea cu Edith Piaf, se află în fruntea liste cu favoriții ediției cu cântecul ei „Voila”, care i-ar putea aduce Franţei prima sa victorie după 44 de ani.

Lista favoriţilor îi include de asemenea pe reprezentaţii Italiei, trupa rock Maneskin cu piesa „Zitti E Buoni’”, şi a Maltei, tânăra cântăreaţa Destiny Chukunyere, de origine nigeriană, cu o piesă în engleză şi cu titlul în franceză „Je me casse”.

Sursa foto: Instagram

Nimeni nu se aștepta la asta. Ce i-a făcut Andreea Marin fiicei sale, Violeta

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre