S-a dezlegat misterul atacului cerebral făcut de actorul Matthew Perry din „Friends”. E de râs!

Recent, în momentul în care a apărut promo-ul „Friends Reunion”, internauții au constatat, din nou, că Matthew Perry în vârstă de 51 de ani vorbește mai rar decât colegii lui de platou, ceea ce le-a amintit de un interviu din 2016 când actorul a vorbit în același stil. Perry nu a confirmat și nici nu a infirmat niciodată zvonurile privind un posibil accident cerebral, astfel că totul a rămas în aer. Acum însă s-a aflat de ce vorbea Matthew Perry ciudat.
Perry a filmat în aprilie alături de colegii săi Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, David Schwimmer și Matt LeBlanc. Mulți s-au gândit că situația în care s-a aflat actorul ar fi putut să aibă legătură cu dependența de medicamente cu care Perry s-a luptat ani de zile. În realitate însă, motivul este cu totul altul.
Potrivit presei internaționale, o procedură stomatologică la care acesta a fost supus înainte de a filma pentru reuniunea „Friends” a fost cauza discursului greoi și ciudat al lui Matthew. „Matthew s-a prezentat la reuniune în aprilie, iar câțiva membri din echipa sa au povestit că starul a suferit o procedură dentară de urgență în acea zi”, a explicat o sursă. „Iar asta i-a afectat complet starea”. De asemenea, persoana respectivă a adăugat că „din ce am înțeles, Matthew avea dureri, ceea ce a provocat discursul neclar”.
„Evident, nimeni nu vrea să filmeze după o astfel de procedură, dar totul era programat. A fost un val imens de simpatie pentru Matthew, mai ales în ultimele zile, având în vedere modul în care oamenii au reacționat online. Matthew le-a spus celor din jurul său că nu a avut o recădere și că nu este nevoie să își facă griji”, a încheiat sursa citată.
Foto: Facebook
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook