Avem pretenții de la cadrele didactice, dar foarte mulți ani ei au avut salarii foarte mici. Chiar dacă unele au ajuns azi la aproape 4.500 de lei, acesta este pentru profesorul aflat la sfârșitul carierei la catedră, cu grad didactic maxim. Însă, mai sunt educatori care au 1.600 de lei și profesori cu 1.950 de lei, mult mai puțin ca portarul de la Parlament.
Carmen Iohannis, soția președintelui, s-a descurcat însă din acest an. I-a crescut salariul la unul decent, nu mare.
Salariul de profesoară a lui Carmen Iohannis este decent. A crescut anul acesta
Carmen Iohannis (61 de ani) a rămas la Sibiu, după ce soțul ei a fost ales președintele României. Este profesoară la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, un liceu de elită din țară. Este foarte iubită de elevii săi, cu atât mai mult că ei se mândresc cu profa lor de Engleză care este Prima Doamnă.
Din declarațiile de avere ale președintelui aflăm că salariul ei de profesoară a crescut în fiecare an, dar puțin, câte puțin. Uite că a găsit o modalitate să își rotunjească veniturile! Și-a depus dosarul pentru obținerea gradației de merit, sesiunea 2021, așa cum au făcut-o și alți 232 de profesori din județ. A obținut un punctaj excelent (102 puncte). După 37 de ani de muncă, profesoara de Engleză Carmen Georgeta Iohannis are acum un salariu de 3.735 de lei, adică 44.816 lei pe an.
Creșterea salarială, doar pentru 5 ani
Potrivit metodologiei Ministerului Educației, gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.
”Personalul didactic din învăţământ beneficiază de gradaţia de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv al instituţiei de nivel superior şi reprezintă 25% din salariul de bază. Doar 16% dintre cadrele didactice primesc gradație de merit. Gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani.”
Câștigătorii se aleg printr-un concurs anual de dosare. Acordarea gradației de merit se face prin participarea profesorilor la un concurs.
Foto: Facebook/carmenjohannis
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook