Organizația Salvați Copiii România a organizat o dezbatere despre sitauția din spitalele de pediatrie. Au participat cei care se confruntă cu greutăți în spitale. „Din păcate, istoria ne învață că trebuie să ne așteptăm la ce e mai rău”, a spus dr. Alexandru Ulici, directorul Spitalului „Grigore Alexandrescu”.
32 de copii internați la „Grigore Alexandrescu”
32 de copii sunt internați la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, infectați cu SARS-CoV 2, dintre care 10 în Secția de Terapie Intensivă. Anunțul a fost făcut de dr. Alexandru Ulici, directorul unităţii medicale. Cei mai mulți dintre minori au părinții nevaccinați.
„Din păcate, istoria ne învață că trebuie să ne așteptăm la ce e mai rău. Eu cred că o să crească numărul de cazuri la copii. E o vânătoare de vrăjitoare când vorbim despre vaccine. A ajuns să fie o rușine în România să spui că ești vaccinat. Închiderea școlilor nu va reduce numărul de cazuri la copii, dar va crea analfabeți funcționali și emoționali”, a precizat dr. Alexandru Ulici.
Medicul a menționat că spitalul are posibilitatea de a mări numărul de paturi, dar numai prin desființarea unor secții.
„Avem posibilitatea să mai mărim numărul de paturi, problema este că, din cauza circuitelor, practic desființăm secții. Suntem puși în situaţia de a desființa secții, pentru că nu putem asigura circuite. Nu sunt spitalele din România, nici în lume, pregătite pentru așa ceva . De asta, în lume s-au construit spitale”, a explicat dr. Alexandru Ulici, luni, la dezbaterea găzduită de Organizația Salvați Copiii România.
Alte cazuri vor fi amânate
Directorul Spitalului „Grigore Alexandrescu” a vorbit și despre ordinul prin care internările în spitale sunt suspendate o lună. Cu excepția urgențelor și a unor patologii anume, cum ar fi cele oncologice și pacienții care fac dializă.
„În ordinul acesta este o mențiune că medicul curant stabilește urgența. Noi am făcut un protocol la nivelul spitalului. Știm de ce s-a dat acest ordin, nu neapărat pentru a scădea internările. Problema e presiunea pe Terapie Intensivă. Un cronic operat va fi sigur un bolnav care va avea nevoie de ATI, dacă vorbim de deformări ale coloanei vertebrale sau alte patologii dificile. Mă întreb însă ce se întâmplă cu spitalele unde managerul nu e doctor”, a mai spus medicul.
Trei mari probleme ale sistemului sanitar
Potrivit acestuia, sistemul medical din România se confruntă acum cu trei mari probleme:
- Lipsește coordonarea. Noi nu știm unii ce fac ceilalți.
- Lipsesc cabinetele de consultații.
- Lipsesc spitalele de bolnavi cronic.
Deși infectarea cu Covid 19 duce la o boală activă mai ușoară la copii, medicul atrage atenția că situația din România ar putea fi mai gravă decât cele din Europa de Vest și SUA. Sunt copii care, până la 14 ani, de pildă, nu au mers la medic”, a mai precizat dr. Alexandru Ulici.
Campanie de strangere de fonduri
#DoneazăOxigen pentru copiii din Maternitatea Bucur și Spitalul Sf. Maria. Este Campania de strangere de fonduri a Organizației Salvați Copiii România.
Din ce în ce mai mulți copii infectați cu noua tulpină a virusului ajung în spitalele complet depășite de pandemie din România. Oricât de mare ar fi efortul medicilor de a-i ajuta, lipsa de echipamente vitale le pune viața în pericol.
Ajută-ne să echipăm cele două unități cu rampe de oxigen, ventilatoare performante și cu HFO. Cu o simplă donație, poți contribui la însănătoșirea lor!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook