Simona Ionescu / Redactor Șef

Chirurgii din New York anunță primul transplant de ochi din lume. Norocosul este un veteran militar

Chirurgii din New York anunță primul transplant de ochi din lume. Norocosul este un veteran militar
Cu doar câteva zile în urmă, chirurgii din New York au efectuat primul transplant de ochi întreg la un om, un veteran militar. O realizare salutată ca fiind un progres.

În cele șase luni de la operație, efectuată în timpul unui transplant parțial de față, ochiul grefat a arătat semne importante de sănătate, inclusiv vase de sânge care funcționează bine și o retină cu aspect promițător, potrivit chirurgilor de la NYU Langone Health.

Cel care a primit ochiul este un veteran militar în vârstă de 46 de ani

„Simplul fapt că am transplantat un ochi este un pas uriaș înainte, un lucru la care s-a gândit timp de secole, dar care nu a fost niciodată realizat”, a declarat Dr. Eduardo Rodriguez, care a condus echipa. Până acum, medicii au putut transplanta doar corneea, stratul frontal transparent al ochiului.

Primitorul ochiului, Aaron James, este un veteran militar în vârstă de 46 de ani din Arkansas. Acesta a supraviețuit unui accident electric de înaltă tensiune la locul de muncă, care i-a distrus partea stângă a feței, nasul, gura și ochiul stâng. Operația de transplant a durat 21 de ore.

Veteranul care a primit transplantul de ochi. Sursă foto: www.wsj.com

„Transplantul unui glob ocular viabil deschide multe posibilități noi”

Inițial, medicii plănuiau doar să includă globul ocular ca parte a transplantului de față din motive cosmetice, a declarat Rodriguez în timpul unui interviu acordat Zoom. „Dacă s-ar produce o formă de restaurare a vederii, ar fi minunat, dar… scopul era ca noi să realizăm operația tehnică, iar globul ocular să supraviețuiască.

Orice se va întâmpla în continuare va fi monitorizat. (…) Transplantul unui glob ocular viabil deschide multe posibilități noi, chiar dacă în acest caz nu se restabilește vederea.”, a adăugat Rodriguez. În prezent, ochiul transplantat nu comunică cu creierul prin intermediul nervului optic.

Pentru a încuraja vindecarea conexiunii dintre nervul optic al donatorului și cel al primitorului, chirurgii au recoltat celule stem adulte din măduva osoasă a donatorului și le-au injectat în nervul optic în timpul transplantului, în speranța că acestea vor înlocui celulele deteriorate și vor proteja nervul.

„Chiar dacă eu nu pot vedea… poate că măcar voi toți puteți învăța ceva pentru a ajuta următoarea persoană”

Alte echipe de cercetare dezvoltă modalități de conectare a rețelelor nervoase din creier la ochii nevăzători prin introducerea de electrozi, de exemplu, pentru a permite vederea, a spus el.

Norocul veteran care a primit ochiul e posibil să vadă în viitor. Sursă foto: cbsnews.com

„Dacă putem lucra cu alți oameni de știință care lucrează la alte metode de restabilire a vederii sau de restabilire a imaginilor în cortexul vizual, cred că suntem cu un pas mai aproape”, susține Rodriguez. James, care și-a păstrat vederea la ochiul drept, știa că s-ar putea să nu recâștige vederea la ochiul transplantat. Medicii „nu se așteptau să funcționeze deloc și mi-au spus asta de la început.

„Nu cred că cineva poate afirma că va vedea. Dar, în aceeași măsură, nu pot afirma că nu va vedea”

Le-am zis: chiar dacă eu nu pot vedea… poate că măcar voi toți puteți învăța ceva pentru a ajuta următoarea persoană. Așa se începe. Să sperăm că acest lucru deschide o nouă cale”. James ar putea totuși să-și recâștige vederea la ochiul transplantat, a spus Rodriguez. „Nu cred că cineva poate afirma că va vedea. Dar, în aceeași măsură, nu pot afirma că nu va vedea. În acest moment, cred că suntem destul de mulțumiți de rezultatul pe care am reușit să îl obținem cu o operație foarte solicitantă din punct de vedere tehnic”, e de părere Rodriguez.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre