În clinica sa din Timișoara i-au trecut pragul paciente din întreaga Românie și din Italia, Elveția, Franța, Germania și Statele Unite ale Americii. Iar mai recent, în această toamnă, a avut surpriza să fie vizitat de o pacientă din Noua Zeelandă pentru o triplă operație de reducere și ridicare de sâni, liposucție abdominală și blefaroplastie (ridicare de pleoape superioare).
Medic estetician reputat, în Spitalul Medici’s
„Consider că pacientele sunt foarte mulțumite de serviciile echipei mele de chirurgie estetică pentru că am fost întotdeauna foarte precaut și atent în abordare. Oricât de bun ar fi medicul și oricât de performantă ar fi echipa și tehnologia cu care lucrează, în chirurgia estetică un rol important îl are și pacientul. Mai exact, bagajul genetic al acestuia.
Spre exemplu, există persoane sensibile care pot dezvolta ușor cicatrici cheloide (cicatrici inestetice, groase, dure), care nu se datorează chirurgului ci bagajului genetic al pacientului. Aceste cicatrici apar frecvent la persoane care au membri de familie (părinți, frați) cu astfel de antecedente, la persoane cu ten închis la culoare (africani, hispanici, asiatici) sau la persoane cu dezechilibre hormonale. Ca medic, dacă ești foarte atent la aceste detalii, poți preveni o mare parte dintre aceste situații.
Am fost, de asemenea, atent să recomand «cu măsură» intervențiile de chirurgie estetică. Nu rareori am avut paciente cu sâni minunați, cupă B sau C, care însă își doreau sâni mult mai pregnanți. Am rugat întotdeauna astfel de paciente să se mai gândească, să mai mediteze, să mai discute cu partenerul de viață, înainte de a lua o decizie. În chirurgia estetică, la fel ca și în dermatoestetică sau în artele vizuale, de la sublim la ridicol nu e decât un pas. Atât pacientul cât și medicul trebuie să aibă simțul măsurii, să știe până unde să meargă și unde să se oprească”, a declarat renumitul medic estetician timișorean.
Medicina de top într-un spital de top, fără compromisuri – Spitalul Medici’s
Recent, Prof. Dr Tiberiu Bratu, pentru că despre el era vorba, s-a mutat în Spitalul Medici’s din Timișoara, parte a grupului MedLife. Unitatea medicală privată a fost catalogată de una dintre celebrele reviste de business din România drept „cel mai modern spital din vestul României, care pune Timișoara pe harta sănătății private în Europa”. Investiția în noul spital depășește 25 de milioane de euro, peste jumătate din această sumă fiind investită în tehnologia chirurgicală ultraperformantă.
Investiția în blocul operator și în sălile de operații este cu adevărat spectaculoasă. Și nu vorbim doar despre dotare și aparatura medicală care reprezintă o investiție de peste 10 milioane de euro ci și de sistemul de „camere curate chirurgical”, o investiție de peste un milion de euro, care îmbracă pereții blocului operator, a sălilor de operații și filtrează și sterilizează aerul, reducând riscul de infecții intra spitalicești cu peste 90%.
Blocul operator și spitalul sunt complet digitalizate și dispun de o tehnologie CollaboratOR® 65 LITE, un hub interactiv care integrează comunicarea și vizualizarea intervențiilor în timp real. Acest lucru permite echipei medicale să acceseze imagini, informații despre pacienți și alte date critice în timpul intervențiilor, sporind precizia deciziilor. Mai mult, sistemul facilitează colaborarea cu experți din întreaga lume, creând oportunități unice pentru schimbul de expertiză în timp real.
Discipline medicale diverse la noul spital privat din Timișoara
Echipa de chirurgie estetică a Prof. Dr Tiberiu Bratu, este doar una dintre echipele performante ale noului spital. Celelalte secții și compartimente chirurgicale sunt conduse de alți medici de excelență, precum: Prof. Univ. Dr Ciprian Duță (chirurgie laparoscopică și robotică), Prof. Univ. Dr Radu Prejbeanu (ortopedie-traumatologie), Dr Dan Negoescu (neurochirurgie), Dr Dan Dumitrașcu Biriș (obstetrică), Dr Bogdan Mureșan (medicină materno-fetală), Dr Dana Popescu (neonatologie), Dr Denisa Tisea (imagistică de performanță), Dr Diana Dobromir (laborator clinic), Ovidiu Pătruț (management executiv).
Celebrul chirurg timișorean a construit prin efort propriu o biserică
Prof. Tiberiu Bratu este cunoscut și pe rețelele sociale, unde se străduie de ani buni să educe pacienții, să le ofere informații corecte și pertinente. Este prezent pe Instagram, TikTok, Facebook și YouTube. Însă reputația sa se datorează celor aproape 40.000 de pacienți și paciente care au beneficiat de înalta s-a expertiză. Dr. Bratu este și un creator de școală medicală, formând peste 100 de chirurgi esteticieni, care acum își practică profesia pe toate continentele lumii, ducând împreună cu ei o parte din știința și spiritul mentorului lor și credința sa în Dumnezeu.
Sursa foto: Spitalul Medici’s Timișoara
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Claudia Puican în lacrimi, după anunțul sarcinii. De ce a plâns vedeta.
- Cât de săraci au ajuns românii. Amanetul, ultima soluție de Crăciun
- Ce salariu are un asistent medical din România?
- Vești bune pentru angajați. Care sunt cei ce vor primi o majorare de 1.000 de lei la salarii
- Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti
- Asia Express, Proba care a făcut pe Anca Țurcașiu să țipe de frică:„Să mor eu dacă pot să facă asta! Nu pot...
- Unirea Basarabiei cu România. De ce nu a recunoscut-o de SUA
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
- Rugăciunea de sâmbătă are putere transformatoare în viețile noastre. Semnificație și practici ...
- Amna iubește din nou, la 5 ani de la divorț. Cine este bărbatul care îi încălzește inima: Ener...