Multe dintre decesele cauzate de COVID-19 au survenit la persoanele cu diabet zaharat.
Forumul Român de Diabet (FRD), prin reprezentanții săi, comunitatea medicală și asociații de pacienți, a făcut o analiză a problemelor cu care s-au confruntat sistemul de sănătate și persoanele cu diabet pe durata pandemiei de coronavirus și a propus o serie de măsuri de remediere.
Unul din zece români suferă de diabet zaharat
”Pandemia de COVID-19 a pus o presiune inegalabilă pe sistemul de sănătate din România, cu consecințe negative asupra pacienților cronici. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, persoanele cu diabet se află în prima grupă de risc în această criză sanitară. Tot acum, aritmetica diabetului în România s-a dovedit una dinamică și îngrijorătoare: unul din zece români suferă de diabet zaharat, unul din trei români se află la risc de diabet (prediabet) și recent, peste 30% din decesele asociate COVID-19 au intervenit la persoane care sufereau de diabet”, informează FRD, csre propune o serie de măsuri de remediere.
Ce vor diabeticii din România
Din perspectiva unui posibil val doi al pandemiei, experții Forumului Român de Diabet într-un set de propuneri care vizează:
- Dezvoltarea unui program comun de monitorizare a persoanelor cu diabet. Prin intermediul unei astfel de platforme, istoricul pacientului, precum și medicația prescrisă de medicul diabetolog și medicul de familie vor putea fi disponibile pentru toți utilizatorii, cadre medicale și pacienți. Casa Națională de Asigurări de Sănătate poate urgenta implementarea dosarului electronic al pacientului, deoarece cadrul legislativ există, iar finanțarea este asigurată prin fonduri europene.
- Menținerea sistemului de telemedicină/ consultații la distanță. Pe perioada pandemiei, implementarea consultațiilor la distanță, prin intermediul sistemului de telemedicină, a reușit să decongestioneze cabinetele medicale și a ușurat accesul pacienților la servicii medicale. Pentru funcționarea optimă a sistemului de consultații la distanță este necesar ca legislația să fie modificată la nivel de Contract – Cadru și pachete de servicii de bază.
- Recunoașterea educației terapeutice pentru persoana cu diabet ca serviciu medical. Educația continuă, precum și deprinderea unor abilități legate de alimentație corectă și stil de viață sănătos sunt la fel de importante în această perioadă ca și medicația. În acest sens, a fost propusă modificarea cadrului legislativ prin introducerea decontării serviciului de educație terapeutică pentru persoana cu diabet în cadrul pachetului de bază de servicii medicale la nivel de asistență medicală primară și de specialitate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook