Simona Ionescu / Redactor Șef

Super mărul care ține COVID-19 departe. Unde îl găsiți

Super mărul care ține COVID-19 departe. Unde îl găsiți
Vă amintiți dictonul de sănătate al copilăriei? „Un măr pe zi ține medicul departe”. Există un fruct care poate ține departe virusul care provoacă COVID-19. Un cunoscut nutriționist dă detalii în acest sens. 

Este vorba de un măr care este cultivat într-un singur loc în România și care are reale calităţi în ceea ce priveşte creşterea imunităţii organismului. Despre proprietățile acestuia dar mai ales rolul lui a dat detalii importante dr. Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.

Red Love, supermărul. Toată lumea cunoaște expresia „un măr pe zi ține doctorul departe”. Sloganul a fost inventat de o agenție de marketing din Statele Unite la începutul secolului 20 și a avut ca obiectiv promovarea merelor drept un aliment sănătos, nu ca o materie primă pentru fabricarea cidrului.

Fructele sunt cel mai natural și mai echilibrat desert, iar mărul trebuie văzut ca un produs la îndemâna oricui, valoros pentru aportul de fibre, vitamina C și pectine cu rol în reglarea nivelului glicemiei și colesterolului din sânge. (…)

Ați putea crede că despre măr nu mai e nimic de spus. Ei bine, vă înșelați! După 20 de ani de cercetări științifice, elvețienii au inventat o specie de măr aparte – Red Love este rezultatul polenizării încrucișate dintre o specie de măr acru din Asia (imposibil de consumat) și un măr dulce din Europa. La exterior seamănă cu un măr roșu banal, însă surpriza este la interior: în secțiune culoarea lui Red Love este roșu-grena și are aspectul unei inimi – de unde și numele”, a scris Mihaela Bilic.

Care este aportul nutritiv al mărului Red Love

„Un conținut de antioxidanți (în principal anthocianați similari cu cei din struguri roșii sau fructele de pădure) de 10 – 25 ori mai mare decât în merele clasice. Prezența acestor fitonutrienti benefici îi conferă un efect antioxidant și antiinflamator similar cu cel al suplimentelor alimentare, deci Red Love este mai mult decât un măr, este un aliment funcțional.

Numim alimente funcționale acele produse pe care fac legătura dintre aliment și medicament, care combină efectul de hrănire cu un efect benefic asupra sănătății. În categoria alimentelor funcționale putem include produsele lactate fermentate, datorită efectului probiotic (aportului de culturi bacteriene), dar și iaurturile îmbogățite cu Melatonina sau colostru bovin.

Dacă ciocolata, cafeaua, ceaiul verde și uleiul de măsline au primit „eticheta” de alimente funcționale în mod natural, datorită beneficiilor incontestabile asupra sănătății, este rândul merelor bogate în antioxidanți să primească un loc pe podium”, a punctat Mihaela Bilic.

Cum și-a uimit o femeie la vârsta de 102 ani familia. Gestul i-a lăsat pe apropiați cu gura căscată

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre