Nu e cazul să ne relaxăm prea mult. Vine valul 5 cu un număr de infecții destul de mare, spun specialiștii. Încă nu pot să ne spună dacă noua variantă COVID-19 este una agresivă sau va afecta mai puțin pe cei vaccinați.
Vine valul 5 cu un număr de infecții destul de mare
Valul 5 este inevitabil, spun specialiștii. Ei spun că urmează un număr de infecții ”destul” de mare, fără să știe încă câți dintre noi vor fi afectați.
În laboratorul de secvenţiere de la Institutul „Matei Balş”, cercetătorii constată că noua variantă a adunat toate mutațiile de până acum. Specialiștii spun că nouă tulpină Omicron are peste 30 de mutații.
„Practic, mutațiile sunt cele pe care le-am întâlnit și la alte variante. Însă combinația lor nu știm sigur cam ce efect va produce”, spune Marius Surleac, cercetător științific, citat de capital.ro.
”Numărul mare de mutaţii este singurul lucru cert pe care îl ştim deocamdată despre Omicron. Explicaţia ar fi că s-a dezvoltat în organismul unei persoane imunodeprimate. Care nu a avut puterea să se lupte cu virusul”, mai spune specialistul.
Doctorul Adrian Marinescu: ”Mă aștept să avem un val 5”
Doctorul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”, explică. „Mă aștept să avem un val 5. Nu știu dacă va fi neapărat cu varianta Omicron. Aici este de discutat. Dar vom avea un val 5 care va presupune un număr de infecții probabil destul de mare, dar cu forme care vor fi cu forme relativ ușoare. Imunitatea colectivă obținută la trecerea prin boală, indiferent de varianta virală, și faptul că populația a fost și vaccinată într-un anumit procent vor face diferența. Imunitatea colectivă cred că va juca un rol important”, spune doctorul Adrian Marinescu.
El a spus că vaccinul joacă un rol important. El crește răspunsul imun și ajungem să avem o protecție care să ne salveze de o formă care să ne pună viața în pericol.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook