Pepe și Raluca Pastramă formează un cuplu de 10 ani. Cei doi au împreună două fetițe minunate. Pepe și frumoasa sa soție, Raluca Pastramă, și-au jurat iubirea în fața lui Dumnezeu pe 20 iulie 2014.
Cei doi s-au căsătorit după ce au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă, cu doi ani mai devreme. Nași le-au fost cei mai buni prieteni, Cătălin Măruță și Andra. Cei doi s-au întâlnit prima dată când Raluca avea doar 14 ani, iar Pepe fusese angajat să cânte la nunta verișorului ei.
Raluca Pastramă nu dă interviuri
„Aș avea multe de spus. Și în toți anii ăștia și eu am avut multe lucruri pe care le-am ținut așa, sufocate în sufletul meu. Aș fi vrut de multe ori să vorbesc și să mă descarc, să-mi deschid sufletul și să vorbesc cu oamenii.
Mi-aș fi dorit să mă cunoască oamenii mai mult decât așa, prin prisma unor poze”, a mărturisit Raluca Pastramă, soția lui Pepe, în timpul emisiunii acestuia de pe YouTube difuzată în fiecare sâmbătă.
„Ani de zile presa m-a tocat”
Frumoasa Raluca e reținută după ce, câteva interviuri date la începutul relației, nu au avut efectul dorit. Mai precis, declarațiile i-au fost scoase din context. „Mi-aș dori așa. Sunt multe lucruri pe care aș vrea să le împart. Sunt un om cu multe idei și cu multă imaginație, îmi place să vorbesc. Sunt un om super deschis și cu vorbele la mine întotdeauna.
Am avut așa un trac din cauza celor întâmplate la începutul relației mele cu Pepe și nu doar la început. Au fost ani de zile în care presa m-a tocat și am simțit nevoia să mă închid în mine.
De-asta niciodată nu am vrut să dau nici interviuri și mi-a fost cumva frică să răspund, că întotdeauna cuvintele îmi erau răstălmăcite și am zis că mai bine tac, ca să fiu în siguranță și să nu mai stau să mă supăr când începe lumea să mă judece pentru ce spun”, a mai adăugat Raluca Pastramă, în timpul emisiunii.
Sursa foto: Instagram
Astrologul Cristina Demetrescu, previziuni: despre Covid și un mare dezastru care urmează după Anul Nou
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook