Pentru a ajunge să avem mai repede ce ne-am dorit, Lidia Fecioru ne învață câteva ritualuri simple, dar cu eficiență maximă. Unul dintre acestea este cel cu cănița.
“Cănița a avut mare succes. Deci, se ia o cănuță de lut și se pune un bănuț în ea. Să fie o monedă. Se pune puțină miere. Atunci când spui dorința, să ții în mână acea monedă. De pildă, dacă vrei o casă, pui în interiorul căniței o fotografie mică cu o casă. Adaugi mierea în cană, până când aceasta depășește fotografia respectivă.
„Lăsăm cănuța 24 de ore pe pervazul geamului”
Este bine să legăm de cană o brățărică de aur sau ceva valoros. Din prima atrage bogăția. Important este să nu punem 10 dorințe într-o căniță, ci una singură, realizabilă. Lăsăm cana 24 de ore pe pervazul geamului. O lăsăm acolo, cât să prindă un asfințit și un răsărit.
După care o acoperim cu o cârpă curată albă și o ascundem undeva. Din când în când, să ne gândim la dorința noastră. Pentru căsătorie se pune un inel în interior. Putem pune orice inel. Lăsăm cana acolo, până când aceasta se îndeplinește.
Ce trebuie să facă femeile în Joia Mare
Mai avem un ritual pe care îl facem noi, femeile, în Joia Mare la biserică, atunci când se citesc cele 12 Evanghelii. Vezi femei care vin cu un șiret și leagă 12 noduri la fiecare Evanghelie. Atunci își pun câte o dorință, iar atunci când au o problemă, dezleagă câte un nod. Acest ritual se face doar în Joia Mare. Atunci planetele sunt aliniate altfel, cerurile sunt deschise. Atunci și mulți preoți citesc în același timp Evangheliile”, a spus Lidia Fecioru.
„Nu spuneți niciodată nu”
Pe de altă parte, Lidia Fecioru spune că oamenii nu trebuie să spună niciodată nu și, pentru a ne îndeplini dorințele, să ținem cont de câteva sfaturi simple, dar extrem de importante. „Sufletul este legat cu Universul, iar dorințele noastre sunt ca niște biluțe cărora noi le dăm drumul în Univers.
Și ca atomii, se apropie de ea un atom și se mărește, se apropie iar și tot se mărește, și tot așa până când se face o bulă foarte mare. Deci, cam astea sunt și dorințele noastre. Noi, când le dăm drumul în atmosferă, gândul nostru nu spune doar o dată și gata, important e să nu spunem niciodată „nu”. Cuvântul „nu” nu trebuie să existe”, a precizat specialista.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook