Simona Ionescu / Redactor Șef

Tradiții și obiceiuri în Marțea Mare. Ce fac gospodinele pentru a avea noroc tot anul

Tradiții și obiceiuri în Marțea Mare. Ce fac gospodinele pentru a avea noroc tot anul
A doua zi din Săptămâna Patimilor, Marțea Mare, este ziua în care Iisus le-a povestit celor 12 ucenici Pilda celor 10 fecioare. Ce tradiții respectă gospodinele.

Pilda celor 10 fecioare din Marțea Mare sau Marțea Seacă este poveste a cinci „fecioare înțelepte” și „cinci neînțelepte” care se pregătesc de nuntă. A doua zi din Săptămâna Mare este și un moment plin de obiceiuri și tradiții.

Potrivit Noului Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată cu o nuntă, unde Hristos este „mirele”, iar Apostolii săi „prietenii mirelui”, mireasa fiind Biserica. Odată cu această pildă, Mântuitorul a vrut să arate întregii omeniri cât de importantă e pregătirea pentru Judeca de apoi.

Ce tradiții păstrează gospodinele

Potrivit vechii tradiții, în Marțea Mare se vor curăța curțile, se vor aduna gunoaiele și se va repara tot ce este stricat în casă. Din cele mai vechi timpuri se spune că bărbații nu trebuie să plece de acasă în Marțea Mare ci să-și ajute soțiile. Doar așa vor avea bucurie și liniște în căsnicie tot anul. În Marțea Mare se pot spăla rufe, curăța geamurile și alte treburi casnice. Tradiția spune că astfel vor avea noroc tot anul.

Rugăciunea din Marțea Mare care aduce bucurie în casă și aduce protecție divină

De asemenea, în Marțea Mare se citește o rugăciune aducătoare de mare bucurie în casă și în suflet și aduce protecție divină. „Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.

„Tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se”

În Marțea Mare se face curățenie în toată casa

Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie. Tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.

„Ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic”

Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu.

O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre