Simona Ionescu / Redactor Șef

Secretul penal al lui Canaf. Cum i-a făcut praf pe jurații X Factor

Secretul penal al lui Canaf. Cum i-a făcut praf pe jurații X Factor
Controversatul Iulian Canaf i-a făcut praf pe jurații de la X Factor. Înregistrarea distribuită aseară arată cât de impresionați au fost aceștia. Ieșeanul de 47 de ani a cântat ceva cu totul special.

Canaf este un nume cunoscut al concursurilor muzicale și al scenei concertistice. Concurentul de 47 de ani a venit la X Factor să cânte blues și să se simtă bine.

Parcursul muzical al lui Iulian Canaf a pornit de la ediţia din 2012 a concursului Vocea României. Și atunci,  solistul a impresionat cu o interpretare plină de personalitate, pasiune şi sensibilitate. Au urmat apoi multe concerte desfăşurate cu casa închisă, în Bucureşti şi în ţară. A fondat Canaf Excentric Band și a scos un album. „Iubire şi fericire. Cu siguranţă toată lumea ştie la ce mă refer“, spunea acesta la lansarea primului său album.

Direct în bootcamp cu „Please Accept My Love”

Aseară i-a bucurat pe jurați și a creat un veritabil show cu piesa „Please Accept My Love”. El a primit 4 de Da și merge direct în bootcamp. „Ce am văzut astă seară mi se pare că e reprezentarea exactă a pasiunii și talentului în stare pură. Se simte chestia asta și poți să faci mai mult decât 10 cântăreți care au toată școala din lume, dar nu au flacăra asta. Felicitări!”, a spus Florin Ristei.

Aprecierea Loredanei pentru Canaf nu s-a stins în decursul anilor, jurata aducându-i încă o dată cuvinte de laudă: „Este extrem de muzical, este extrem de sensibil și cântă cu sufletul. E un om care-și pune sufletul pe masă.

Nu știu dacă toți cei de aici știu cât ești tu de sensibil și emotiv, și asta cumva ți-a dat ție această putere de a transmite niște emoții pe care numai tu poți să le aduci în față, în felul tău personal. Am crezut în tine întotdeauna, dacă aș putea ți-aș da un infinit de DA, dar, din păcate, doar un DA pot să-ți dau în seara asta și te iubesc!”

Canaf merge în echipa Deliei deoarece regulile concursului au numit-o liderul concurenților cu vârsta de peste 24 de ani. „Ești un om spectaculos. Eu n-am văzut în viața mea așa ceva pe scena X Factor”, spune aceasta.

Secretul penal al lui Iulian Canaf

Puțină lume știe povestea reală a ieșeanului de 47 de ani. A avut probleme cu legea. Iulian Canaf a fost condamnat la închisoare.

În urmă cu mai bine de 10 ani, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de șapte luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus fără permis. El și băuse când a fost oprit de polițiști, dar fără să depășească limita legală admisă. A fost sancționat doar cu amendă.

Totul s-a întâmplat pe 8 iunie 2007, în urma unui recital susținut în centrul Iașiului. Dimineața a plecat la volan, iar polițiștii l-au oprit. „Eu nu am condus mașina decât 500 de metri după ce l-am lăsat acasă pe prietenul meu. Am fost oprit imediat de poliție”, a declarat cântărețul la acea vreme.

Sursa foto: YouTube, Instagram

Viorica Dăncilă, cum n-o știe țara: brunetă, fără coc, la 27 de ani

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre